joi, 3 iulie 2008

Secretele Chinei

Acum cateva zile m-am apucat de o carte oferita de Saptamana Financiara. Cartea se numeste Secretele Chinei si e scrisa de John Farndon, si pentru ca mi s-a parut foarte interesanta o sa creez o eticheta speciala pentru China unde voi posta citatele cele mai interesante din aceasta carte. But first, o scurta prezentare:

Principala putere mondială a secolului XIX a fost Marea Britanie. În secolul XX, rolul a revenit Statelor Unite. La începutul secolului XXI, cu o populaţie de peste un miliard de oameni şi cea de-a doua economie ca mărime din lume, China este pe cale să devină noua superputere.

China a ocupat întotdeauna un loc de frunte în ierarhia marilor realizări umane - de la Marele Zid până la invenţia hârtiei şi a prafului de puşcă, ea a avut o contribuţie istorică şi culturală uriaşă, fiind una dintre cele mai vechi civilizaţii de pe planetă. În prezent, cu o impresionantă dezvoltare economică şi influenţă sporită în afacerile internaţionale, China joacă un rol nou în lume. Economia este în plină înflorire în acest stat comunist, chiar în timp ce prima generaţie rezultată în urma politicii "copilului unic" ajunge la maturitate. Rapida industrializare bazată pe resursele de cărbune a provocat o poluare masivă, şapte dintre cele zece cele mai poluate oraşe din lume aflându-se în China. Dar ce relevanţă au pentru noi toate aceste schimbări care se produc în China?

Secretele Chinei oferă o perspectivă fascinantă asupra politicii, economiei şi a organizării sociale a ţării, asupra culturii şi a relaţiilor sale cu celelalte naţiuni. Autorul face o analiză amănunţită a situaţiei actuale a ţării, ne arată cum se va dezvolta ea în viitor şi efectul dramatic pe care îl va avea asupra restului lumii.


Introducere:
NOUA CHINA


Construind China

[...] In prezent, in China traieste un sfert din populatia globului, iar in timpurile cand Europa era inca in Evul Mediu, era de departe cea mai avansata civilizatie a lumii. Totusi, timp de cinci sute de ani, dezvoltarea sa a stagnat, ramanand mult in urma restului lumii. Acum insa toate acestea se schimba. China se transforma intr-un ritm uimitor. Dupa cum proclama entuziasmati numerosi comentatori, China nu mai este un colt uitat de lume, fiind pregatita sa domine lumea in secolul XXi, depasind Statele Unite si devenind urmatoarea supraputere. [...]

Un consumator gigant
sau un colos totalitar?

Intr-un fel, China pare sa se avante pe calea spre o societate de consum intr-un ritm si la o scara nemaintalnite. Unii vad acest lucru ca un triumf oarecum inspaimantator al valorilor occidentale. China continua, insa, sa se afle in fraiele aceluias partid comunist ce conduce cu o mana de fier inca din 1949. In China sunt mai multi oameni care traiesc fara un guvern ales decat in tot restul lumii la un loc. [...]

Visul oriental

De-o parte a baricadei se afla cei entuziasmati de ceea ce se intampla. Imensele oportunitati oferite de piata chineza par sa le dea aripi in special analistilor economici. [...] Cu o crestere economica de aproape 10% pe an si un boom fara precedent in domeniul constructiilor urbane, oportunitatile de investitii par a fi uriase si de viitor. In acelasi timp, analistii politici remarca cat de mult a deschis tara guvernul comunist spre economia de piata si spre satisfacerea aspiratiilor individuale. [...]

"Pericolul galben"

[...] Alte voci nemultumite sustin ca boom-ul economiei chineze este, pur si simplu, imposibil de sustinut. Este un balon de sapun bazat pe credite uriase, investitii masive si previziuni - ale caror promisiuni vor trebui, mai devreme sau mai tarziu, aduse la indeplinire. Iar atunci, balonul se va sparge, intrucat China nu este decat o tara cu 800 milioane de locuitori saraci, nicidecum o uriasa piata profitabila. Si cand o va face, asa cum trebuie pana la urma sa se intample, va arunca lumea intr-o recesiune globala mai grava decat cea din anii '30.

Privind dintr-o perspectiva strategica si politica, exista unii alarmisti, in special printre neoconservatorii americani si eminentele cenusii de la Pentagon, ce argumenteaza ca aceasta tara poate deveni o mai mare amenintare la adresa pacii mondiale decat a fost rusia in timpul Razboiului Rece. Ei amintesc ca aceasta este, de multa vreme, o putere nucleara, ca are cea mai mare armata permanenta si ca bugetul sau de aparare creste cu cel putin 10% pe an. In ciuda reformelor, sustin ei, China a ramas o putere totalitara. Prosperitatea sa recent descoperita nu face altceva decat sa-i permita sa devina si mai amenintatoare.

[...] Tot ei evidentiaza faptul ca in China sunt executati mai multi oameni decat in oricare alta tara din lume si ca milioane de case ale oamenilor saraci au fost culcate la pamant in iuresul constructiilor, milioane de oameni ajungand sa cerseasca, sau sa intre in somaj din cauza lipsei de interes a autoriatilor pentru sistemul de asigurari sociale si a inchiderii intreprinderilor de stat.

Enigma Chinei


[...] Cu o mie de ani in urma, sub eficienta guvernare confucianiste, cu remarcabilele sale realizari stiintifice si tehnologice, China atinsese un nivel de rafinament ce-l depasea cu mult pe cel al Europei. Apoi a fost ca si cum, in China, timpul ar fi ramas pe loc, in vreme ce Europa trecea in tromba pe langa ea, lasand in urma o societate inapoiata si predominant rurala, descrisa de Karl Marx ca o semicivilizatie putreda, ce vegeteaza intepenita in falcile timpului.

Asadar, ce a determinat China sa intre inapoi in cursa si sa capete o asemenea viteza incat sa poata depasi Occidentul din punct de vedere economic si poate si chiar tehnologic? [...]

2 comentarii:

Anonim spunea...

Cum necum, reusesc sa promoveze si sa se promoveze prin tot ceea ce inseamna cuvant sau imagine
Ce poti adauga in afara de "bravo lor" ?

Anonim spunea...

If you suffer from hair loss, hair implants may be one way to help you.
[url=http://www.hair-restoration-surgery.com/]hair surgery[/url]