Secretele Chinei

Acum cateva zile m-am apucat de o carte oferita de Saptamana Financiara. Cartea se numeste Secretele Chinei si e scrisa de John Farndon, si pentru ca mi s-a parut foarte interesanta o sa creez o eticheta speciala pentru China unde voi posta citatele cele mai interesante din aceasta carte. But first, o scurta prezentare:

Principala putere mondială a secolului XIX a fost Marea Britanie. În secolul XX, rolul a revenit Statelor Unite. La începutul secolului XXI, cu o populaţie de peste un miliard de oameni şi cea de-a doua economie ca mărime din lume, China este pe cale să devină noua superputere.

China a ocupat întotdeauna un loc de frunte în ierarhia marilor realizări umane - de la Marele Zid până la invenţia hârtiei şi a prafului de puşcă, ea a avut o contribuţie istorică şi culturală uriaşă, fiind una dintre cele mai vechi civilizaţii de pe planetă. În prezent, cu o impresionantă dezvoltare economică şi influenţă sporită în afacerile internaţionale, China joacă un rol nou în lume. Economia este în plină înflorire în acest stat comunist, chiar în timp ce prima generaţie rezultată în urma politicii "copilului unic" ajunge la maturitate. Rapida industrializare bazată pe resursele de cărbune a provocat o poluare masivă, şapte dintre cele zece cele mai poluate oraşe din lume aflându-se în China. Dar ce relevanţă au pentru noi toate aceste schimbări care se produc în China?

Secretele Chinei oferă o perspectivă fascinantă asupra politicii, economiei şi a organizării sociale a ţării, asupra culturii şi a relaţiilor sale cu celelalte naţiuni. Autorul face o analiză amănunţită a situaţiei actuale a ţării, ne arată cum se va dezvolta ea în viitor şi efectul dramatic pe care îl va avea asupra restului lumii.

Introducere:

NOUA CHINA

Construind China

[...] In prezent, in China traieste un sfert din populatia globului, iar in timpurile cand Europa era inca in Evul Mediu, era de departe cea mai avansata civilizatie a lumii. Totusi, timp de cinci sute de ani, dezvoltarea sa a stagnat, ramanand mult in urma restului lumii. Acum insa toate acestea se schimba. China se transforma intr-un ritm uimitor. Dupa cum proclama entuziasmati numerosi comentatori, China nu mai este un colt uitat de lume, fiind pregatita sa domine lumea in secolul XXi, depasind Statele Unite si devenind urmatoarea supraputere. [...]

Un consumator gigant

sau un colos totalitar?

Intr-un fel, China pare sa se avante pe calea spre o societate de consum intr-un ritm si la o scara nemaintalnite. Unii vad acest lucru ca un triumf oarecum inspaimantator al valorilor occidentale. China continua, insa, sa se afle in fraiele aceluias partid comunist ce conduce cu o mana de fier inca din 1949. In China sunt mai multi oameni care traiesc fara un guvern ales decat in tot restul lumii la un loc. [...]

Visul oriental

De-o parte a baricadei se afla cei entuziasmati de ceea ce se intampla. Imensele oportunitati oferite de piata chineza par sa le dea aripi in special analistilor economici. [...] Cu o crestere economica de aproape 10% pe an si un boom fara precedent in domeniul constructiilor urbane, oportunitatile de investitii par a fi uriase si de viitor. In acelasi timp, analistii politici remarca cat de mult a deschis tara guvernul comunist spre economia de piata si spre satisfacerea aspiratiilor individuale. [...]

"Pericolul galben"

[...] Alte voci nemultumite sustin ca boom-ul economiei chineze este, pur si simplu, imposibil de sustinut. Este un balon de sapun bazat pe credite uriase, investitii masive si previziuni - ale caror promisiuni vor trebui, mai devreme sau mai tarziu, aduse la indeplinire. Iar atunci, balonul se va sparge, intrucat China nu este decat o tara cu 800 milioane de locuitori saraci, nicidecum o uriasa piata profitabila. Si cand o va face, asa cum trebuie pana la urma sa se intample, va arunca lumea intr-o recesiune globala mai grava decat cea din anii '30.

Privind dintr-o perspectiva strategica si politica, exista unii alarmisti, in special printre neoconservatorii americani si eminentele cenusii de la Pentagon, ce argumenteaza ca aceasta tara poate deveni o mai mare amenintare la adresa pacii mondiale decat a fost rusia in timpul Razboiului Rece. Ei amintesc ca aceasta este, de multa vreme, o putere nucleara, ca are cea mai mare armata permanenta si ca bugetul sau de aparare creste cu cel putin 10% pe an. In ciuda reformelor, sustin ei, China a ramas o putere totalitara. Prosperitatea sa recent descoperita nu face altceva decat sa-i permita sa devina si mai amenintatoare.

[...] Tot ei evidentiaza faptul ca in China sunt executati mai multi oameni decat in oricare alta tara din lume si ca milioane de case ale oamenilor saraci au fost culcate la pamant in iuresul constructiilor, milioane de oameni ajungand sa cerseasca, sau sa intre in somaj din cauza lipsei de interes a autoriatilor pentru sistemul de asigurari sociale si a inchiderii intreprinderilor de stat.

Enigma Chinei

[...] Cu o mie de ani in urma, sub eficienta guvernare confucianiste, cu remarcabilele sale realizari stiintifice si tehnologice, China atinsese un nivel de rafinament ce-l depasea cu mult pe cel al Europei. Apoi a fost ca si cum, in China, timpul ar fi ramas pe loc, in vreme ce Europa trecea in tromba pe langa ea, lasand in urma o societate inapoiata si predominant rurala, descrisa de Karl Marx ca o semicivilizatie putreda, ce vegeteaza intepenita in falcile timpului.

Asadar, ce a determinat China sa intre inapoi in cursa si sa capete o asemenea viteza incat sa poata depasi Occidentul din punct de vedere economic si poate si chiar tehnologic? [...]

Castele de carton

Debutul fulminant al Almudenei Grandes cu Varstele lui Lulu, bestsller erotic care a revolutionat literatura spaniola, a impus-o drept una dintre cele mai originale scriitoare tinere ale lumii hispanice. Castele de carton, cel mai recent roman al autoarei, finalist al Premiului International Romulo Gallegos in 2005, este o poveste despre arta, sex, dragoste si moarte. Despre un trio amoros - doi baieti si o fata - si paradisul visat, care devine paradisul pierdut.

"Roman al fericirii si libertatii, Castele de carton exprima caracterul complex, trecator si instabil al tuturor lucrurilor." El Pais

"Proza Almudenei Grandes este impecabila. Cititorul va fi cucerit de arta ei narativa si de extraordinara ingeniozitate cu ajutorul careia isi construieste personajele." La Razon

"Nu am scris un roman erotic, ci o carte despre glorie, despre pretul care trebuie platit pentru a o cuceri si despre tragedia celor care nici macar nu au aceasta optiune." Almudena Grandes

click AICI pentru a vedea si parerea celor de la bookblog.ro

----------------------------------------------------------------------------------------------------------

Sasha: so... ti-a placut cartea?

Malakay: a fost o carte interesanta...da

Sasha: e prima carte a carui autor era o femeie pe care ai citit-o?

Malakay: nu, prima carte scrisa de o femeie a fost Interviu cu un vampir de Anne Rice

Sasha: ahaaaaaaaaa, deci nu esti misogin literar. prin misogin literar inteleg specimenele care dispretuiesc scriitoarele

Malakay: nope,nu discriminez dupa sex autorii, ori e buna lucrarea ori nu, sunt barbati care scriu execrabil si femei care scriu genial

Sasha: si invers

Malakay: tu crezi in discriminarea asta intre sexe in ceea ce priveste literatura?

Sasha: mai, spiritul meu misogin ma impinge sa iti aduc la cunostiinta ca in lumea asta larga exista mai multi autori masculi decat femele. pe de alta parte, sunt constienta de faptul ca o mare perioada de vreme femeilor le era negat dreptul la exprimare. deci, da si nu.

Sasha: in general impart literatura in ce-mi place si ce nu, nu in man made si female piss

Sasha: e prima carte scrisa de un spaniol, pe care ai citit-o?

Malakay: da

Sasha: presupun ca celelalte au fost ori productii romanesti ori americane. de ce crezi ca nu ai mai citit si din alte culturi?

Malakay: in mare parte americane, partial pentru ca au o notorietate semnificativ mai mare, alaturi de lucrarile din Marea Britanie, dar si pentru ca eu in general citesc SF si horror/thriller, si nu am cautat niciodata expres un scriitor de alta nationalitate

Sasha: deci tu spui ca in materie de advertising americanii isi publica mai bine best seller-urile decat altii, corect?

Malakay: hmmmmm... da, pentru ca multe carti americane sau englezesti sunt transformate in ecranizari ceea ce ii da automat un grad de advertising mult mai mare decat restul

Sasha: adevarat, pe de alta parte acelasi lucru se intampla si cu filmele. sa fim seriosi si daca s-ar fi ecranizat cartea asta tot nu ai fi pus mana pe ea daca nu ti-o inmanam eu

Malakay: foarte probabil, nu e exact genul de carte pe care as lua-o la puricat fara recomandare

Malakay: ce diferente ai observat intre sa zice... un scriitor american si unul spaniol?

Sasha: in afara de diferentele culturale si prin asta ma refer la locuri ca punct de reper, credinte si altele, nu e mare diferenta, cel putin pentru genul asta de carte.

Sasha: bun, hai sa discutam un pic de subiect. cum ti se pare marturisirea unor experiente sexuale de catre o femeie in comparatie cu cele ale unui barbat?

Malakay: in primul rand mult mai incitante, mai ales prin prisma realitatii. O experienta sexuala are complet alta dimensiune pentru o femeie decat pentru un barbat, la toate nivelele imaginabile. Un barbat nu poate descrie sexul la fel de bine ca o femeie pentru ca lui ii lipseste scanteia aia de pasiune

Sasha: deci, eu sunt misogina si tu esti feminist. ok continua

Malakay: nup, eu iti relatez cum mi s-a parut mie cartea

Sasha: ok, e adevarat aceeasi impresie o am si eu. femeia gaseste simboluri si exprimari mai senzuale decat barbatul.

Sasha: subiectul in sine cum ti se pare?

Malakay: interesant... starneste in mine sentimente contradictorii

Sasha: contradictorii in ce fel? nu concepi ca o femeie sa iubeasca 2 barbati? sau te deranjeaza ca si-o si trag?

Malakay: e chestia aia de conformitate cu societatea, stiu ca suna ipocrit ca o spun dar asta mi-a inspirat...ideea in sine e foarte buna, daca nu gasesti in o persoana ce vrei si gasesti in 2 si poti sa le pastrezi pe amandoua cu repercusiuni minime atunci presupun ca e acceptabil

Malakay: atitudinea rebela pe care o iau protagonistii e o alternativa foarte buna de la previzibilitatea exagerata a multor romane de acelas gen

Sasha: teoria ta ar sta in picioare daca finalul cartii nu ar fii cel care este. repercusiunile minime de care zice au fost devastatoare pentru toate personajele

Malakay: finalul cartii nu e neaparat repercusiunea faptului ca ei 3 se iubeau, e mai degraba suma circumstantelor care ii impinge inexorabil acolo

Sasha: poate, sau poate greseala lor a fost chiar umanitatea de care dadeau dovada. greseala lor e aceeasi a tuturor; nu spui cand tre sa spui ce simti, si spui cand nu trebuie

Sasha: de-aia s-a format golul, de-aia s-au despartit, daca nu si-ar fi ascuns chestii si nu ar fi ramas lucruri nespuse nu s-ar fi intamplat asta. dar asta e firea omului sa strice ce-i frumos.

Sasha: de ce crezi ca-i spune Castele de carton?

Malakay: pentru ca dragosea lor, planurile si tot s-au daramat in final ca si cum ar fi fost cele mai fragile lucruri din lume

Privighetoarea si trandafirul

Am trecut zilele astea pe langa TNB si am vazut afisul pentru spectacolul Privighetoarea si trandafirul de Oscar Wilde si mi-am adus aminte cat de mult m-a impresionat povestioara asta cand eram copil. Am cautat-o si desi am gasit varianta in engleza, mi-a facut mare placer sa o recitesc. In continuare voi posta The Nightingale and the Rose, cat despre spectacol puteti afla mai multe aici.

PS: click pe titlu pentru a vedea ce-nseamna arta

THE NIGHTINGALE AND THE ROSE by Oscar Wilde

"She said that she would dance with me if I brought her red roses,"cried the young Student; "but in all my garden there is no redrose."

From her nest in the holm-oak tree the Nightingale heard him, andshe looked out through the leaves, and wondered.

"No red rose in all my garden!" he cried, and his beautiful eyesfilled with tears. "Ah, on what little things does happinessdepend! I have read all that the wise men have written, and allthe secrets of philosophy are mine, yet for want of a red rose ismy life made wretched."

"Here at last is a true lover," said the Nightingale. "Night afternight have I sung of him, though I knew him not: night after nighthave I told his story to the stars, and now I see him. His hair isdark as the hyacinth-blossom, and his lips are red as the rose ofhis desire; but passion has made his face like pale ivory, andsorrow has set her seal upon his brow."

"The Prince gives a ball tomorrow night," murmured the youngStudent, "and my love will be of the company. If I bring her a redrose she will dance with me till dawn. If I bring her a red rose,I shall hold her in my arms, and she will lean her head upon myshoulder, and her hand will be clasped in mine. But there is nored rose in my garden, so I shall sit lonely, and she will pass meby. She will have no heed of me, and my heart will break."

"Here indeed is the true lover," said the Nightingale. "What Ising of, he suffers--what is joy to me, to him is pain. SurelyLove is a wonderful thing. It is more precious than emeralds, anddearer than fine opals. Pearls and pomegranates cannot buy it, noris it set forth in the marketplace. It may not be purchased of themerchants, nor can it be weighed out in the balance for gold."

"The musicians will sit in their gallery," said the young Student,"and play upon their stringed instruments, and my love will danceto the sound of the harp and the violin. She will dance so lightlythat her feet will not touch the floor, and the courtiers in theirgay dresses will throng round her. But with me she will not dance,for I have no red rose to give her"; and he flung himself down onthe grass, and buried his face in his hands, and wept.

"Why is he weeping?" asked a little Green Lizard, as he ran pasthim with his tail in the air.

"Why, indeed?" said a Butterfly, who was fluttering about after asunbeam.

"Why, indeed?" whispered a Daisy to his neighbour, in a soft, lowvoice.

"He is weeping for a red rose," said the Nightingale.

"For a red rose?" they cried; "how very ridiculous!" and the littleLizard, who was something of a cynic, laughed outright.

But the Nightingale understood the secret of the Student's sorrow,and she sat silent in the oak-tree, and thought about the mysteryof Love.

Suddenly she spread her brown wings for flight, and soared into theair. She passed through the grove like a shadow, and like a shadowshe sailed across the garden.

In the centre of the grass-plot was standing a beautiful Rose-tree,and when she saw it she flew over to it, and lit upon a spray.

"Give me a red rose," she cried, "and I will sing you my sweetestsong."

But the Tree shook its head.

"My roses are white," it answered; "as white as the foam of thesea, and whiter than the snow upon the mountain. But go to mybrother who grows round the old sun-dial, and perhaps he will giveyou what you want."

So the Nightingale flew over to the Rose-tree that was growinground the old sun-dial.

"Give me a red rose," she cried, "and I will sing you my sweetestsong."

But the Tree shook its head.

"My roses are yellow," it answered; "as yellow as the hair of themermaiden who sits upon an amber throne, and yellower than thedaffodil that blooms in the meadow before the mower comes with hisscythe. But go to my brother who grows beneath the Student'swindow, and perhaps he will give you what you want."

So the Nightingale flew over to the Rose-tree that was growingbeneath the Student's window.

"Give me a red rose," she cried, "and I will sing you my sweetestsong."

But the Tree shook its head.

"My roses are red," it answered, "as red as the feet of the dove,and redder than the great fans of coral that wave and wave in theocean-cavern. But the winter has chilled my veins, and the frosthas nipped my buds, and the storm has broken my branches, and Ishall have no roses at all this year."

"One red rose is all I want," cried the Nightingale, "only one redrose! Is there no way by which I can get it?"

"There is away," answered the Tree; "but it is so terrible that Idare not tell it to you."

"Tell it to me," said the Nightingale, "I am not afraid."

"If you want a red rose," said the Tree, "you must build it out ofmusic by moonlight, and stain it with your own heart's-blood. Youmust sing to me with your breast against a thorn. All night longyou must sing to me, and the thorn must pierce your heart, and yourlife-blood must flow into my veins, and become mine."

"Death is a great price to pay for a red rose," cried theNightingale, "and Life is very dear to all. It is pleasant to sitin the green wood, and to watch the Sun in his chariot of gold, andthe Moon in her chariot of pearl. Sweet is the scent of thehawthorn, and sweet are the bluebells that hide in the valley, andthe heather that blows on the hill. Yet Love is better than Life,and what is the heart of a bird compared to the heart of a man?"

So she spread her brown wings for flight, and soared into the air.She swept over the garden like a shadow, and like a shadow shesailed through the grove.

The young Student was still lying on the grass, where she had lefthim, and the tears were not yet dry in his beautiful eyes.

"Be happy," cried the Nightingale, "be happy; you shall have yourred rose. I will build it out of music by moonlight, and stain itwith my own heart's-blood. All that I ask of you in return is thatyou will be a true lover, for Love is wiser than Philosophy, thoughshe is wise, and mightier than Power, though he is mighty. Flame-coloured are his wings, and coloured like flame is his body. Hislips are sweet as honey, and his breath is like frankincense."

The Student looked up from the grass, and listened, but he couldnot understand what the Nightingale was saying to him, for he onlyknew the things that are written down in books.

But the Oak-tree understood, and felt sad, for he was very fond ofthe little Nightingale who had built her nest in his branches.

"Sing me one last song," he whispered; "I shall feel very lonelywhen you are gone."

So the Nightingale sang to the Oak-tree, and her voice was likewater bubbling from a silver jar.

When she had finished her song the Student got up, and pulled anote-book and a lead-pencil out of his pocket.

"She has form," he said to himself, as he walked away through thegrove--"that cannot be denied to her; but has she got feeling? Iam afraid not. In fact, she is like most artists; she is allstyle, without any sincerity. She would not sacrifice herself forothers. She thinks merely of music, and everybody knows that thearts are selfish. Still, it must be admitted that she has somebeautiful notes in her voice. What a pity it is that they do notmean anything, or do any practical good." And he went into hisroom, and lay down on his little pallet-bed, and began to think ofhis love; and, after a time, he fell asleep.

And when the Moon shone in the heavens the Nightingale flew to theRose-tree, and set her breast against the thorn. All night longshe sang with her breast against the thorn, and the cold crystalMoon leaned down and listened. All night long she sang, and thethorn went deeper and deeper into her breast, and her life-bloodebbed away from her.

She sang first of the birth of love in the heart of a boy and agirl. And on the top-most spray of the Rose-tree there blossomed amarvellous rose, petal following petal, as song followed song.Pale was it, at first, as the mist that hangs over the river--paleas the feet of the morning, and silver as the wings of the dawn.As the shadow of a rose in a mirror of silver, as the shadow of arose in a water-pool, so was the rose that blossomed on the topmostspray of the Tree.

But the Tree cried to the Nightingale to press closer against thethorn. "Press closer, little Nightingale," cried the Tree, "or theDay will come before the rose is finished."

So the Nightingale pressed closer against the thorn, and louder andlouder grew her song, for she sang of the birth of passion in thesoul of a man and a maid.

And a delicate flush of pink came into the leaves of the rose, likethe flush in the face of the bridegroom when he kisses the lips ofthe bride. But the thorn had not yet reached her heart, so therose's heart remained white, for only a Nightingale's heart's-bloodcan crimson the heart of a rose.

And the Tree cried to the Nightingale to press closer against thethorn. "Press closer, little Nightingale," cried the Tree, "or theDay will come before the rose is finished."

So the Nightingale pressed closer against the thorn, and the thorntouched her heart, and a fierce pang of pain shot through her.Bitter, bitter was the pain, and wilder and wilder grew her song,for she sang of the Love that is perfected by Death, of the Lovethat dies not in the tomb.

And the marvellous rose became crimson, like the rose of theeastern sky. Crimson was the girdle of petals, and crimson as aruby was the heart.

But the Nightingale's voice grew fainter, and her little wingsbegan to beat, and a film came over her eyes. Fainter and faintergrew her song, and she felt something choking her in her throat.

Then she gave one last burst of music. The white Moon heard it,and she forgot the dawn, and lingered on in the sky. The red roseheard it, and it trembled all over with ecstasy, and opened itspetals to the cold morning air. Echo bore it to her purple cavernin the hills, and woke the sleeping shepherds from their dreams.It floated through the reeds of the river, and they carried itsmessage to the sea.

"Look, look!" cried the Tree, "the rose is finished now"; but theNightingale made no answer, for she was lying dead in the longgrass, with the thorn in her heart.

And at noon the Student opened his window and looked out.

"Why, what a wonderful piece of luck!" he cried; "here is a redrose! I have never seen any rose like it in all my life. It is sobeautiful that I am sure it has a long Latin name"; and he leaneddown and plucked it.

Then he put on his hat, and ran up to the Professor's house withthe rose in his hand.

The daughter of the Professor was sitting in the doorway windingblue silk on a reel, and her little dog was lying at her feet.

"You said that you would dance with me if I brought you a redrose," cried the Student. "Here is the reddest rose in all theworld. You will wear it to-night next your heart, and as we dancetogether it will tell you how I love you."

But the girl frowned.

"I am afraid it will not go with my dress," she answered; "and,besides, the Chamberlain's nephew has sent me some real jewels, andeverybody knows that jewels cost far more than flowers."

"Well, upon my word, you are very ungrateful," said the Studentangrily; and he threw the rose into the street, where it fell intothe gutter, and a cart-wheel went over it.

"Ungrateful!" said the girl. "I tell you what, you are very rude;and, after all, who are you? Only a Student. Why, I don't believeyou have even got silver buckles to your shoes as the Chamberlain'snephew has"; and she got up from her chair and went into the house.

"What I a silly thing Love is," said the Student as he walked away."It is not half as useful as Logic, for it does not prove anything,and it is always telling one of things that are not going tohappen, and making one believe things that are not true. In fact,it is quite unpractical, and, as in this age to be practical iseverything, I shall go back to Philosophy and study Metaphysics."

So he returned to his room and pulled out a great dusty book, and began to read.

Duality

Prima fraza e mereu cea mai grea... in orice, fie ca este inceputul unei conversatii cu un necunoscut sau chiar cu o persoana familiara, fie ca este vorba de un referat, fie ca este vorba despre un roman. Dar ce face ca aceasta prima fraza sa fie asa de greu de formulat?

De ce ne temem in fond? E doar o fraza, o transpunere in cuvinte a unor ganduri care se intampla la momentul respectiv sa fie in mintea noastra si care au legatura intr-o oarecare masura cu subiectul pe care noi l-am vizat. Dar daca este vorba de mai mult? Daca in spatele fiecarui cuvant care se creeaza sta un proces atat de complex si obscur incat noi insine suntem inconstienti de existenta lui?

Dualitatea e un lucru fascinant, si nici o fiinta nu are aceasta caracteristica mai pregnanta si mai dezvoltata ca omul. E adevarat, traim intr-o lume a dualitatii, chiar si lumea din noi e o lume duala. Fiecare dintre noi se vede ca ceea ce ar vrea sa fie si doreste, bine-nteles, ca cei din jur sa il vada la fel. Pe de alta parte persoana in cazua este perfect constienta ca mascarada pe care o afiseaza nu poate sa duca la nesfarsit si in final reprezinta doar un zid care sa il sau sa o apere de ce e dincolo?... sau poate ca nu e asa deloc. Poate persoana in cauza traieste intoxicata cu sentimentul acesta de falsa valoare.

Intrebarea mea este, de ce ne afisam unor persoane cu aceste masti si altora nu? Ce rezonanta au cuvintele unora de ne dezarmeaza? Ce adevaruri vedem cand ne uitam in oglinda sufletului cuiva de nu mai simtim nevoia sa ne deghizam? Traim in fond intr-o lume a oglinzilor nu? Fiecare isi vede reflexia in altcineva, intr-o oarecare masura cel putin.

Eu personal am cunoscut doua cazuri in care voluntar sau nu, nu am apelat la nici o masca, nu am vrut sa indulcesc perceptiile sau sa spun ce voia sa auda persoana respectiva.

Oare folosim masti pentru ca stim ca interlocutorul nostru nu este capabil sa accepte ce se ascunde in spatele lor? De cate ori vi s-a cerut sa va destainuiti fara retineri cuiva si de cate ori v-ati simti comozi facand asta? Ma gandeam serile trecute la acest subiect si mi-am dat seama ca defapt persoanele respective nu vor sa afle ce se afla dincolo de zid.

Pe de alta parte, relatii pot fi fondate si pe baza mastilor acestora, desi sincer nu am fost niciodata adeptul unei asemenea relatii... Inchiei acest articol cu urmatoarea intrebare. Voi ce ati alege? O masca sau un adevar pe care e posibil sa nu vreti sa-l auziti? Sa tinem minte ca o minciuna in care se crede cu destula putere e la fel de buna ca un adevar, si de multe ori mai maleabila...

RECLAMA

Mai multe detalii pe Schimb de carti.ro

Cum mi-am petrecut Pastele

In timp ce lumea se indopa cu miel si oua in spiritul sarbatorilor pascale (ma enerveaza crunt exprimarea asta jurnalistica), eu ma intretineam cu Stephen Kingul Japoniei, Koji Suzuki.

Pentru inceput sa va prezint putin coperta.
"Un roman-cult, o ecranizare celebra: The Ring - Avertizarea.

Cum este posibil ca patru tineri -- patru prieteni -- sa moara simultan prin stop cardiac? Ziaristul Asakawa incepe o ancheta pe cont propriu. Curand, toate indiciile il conduc catre o caseta video misterioasa. O cauta. O gaseste. Vede o inregistrare stranie. De aici incolo, timpul devine palpabil si realitatea este acoperita de umbrele unui trecut mai viu decat prezentul. Asakawa are o singura certitudine: daca in sapte zile descifreaza secretul casetei, va trai; daca nu... In acest joc la limita nebuniei, viata lui pare a fi unica miza. Acesta sa fie adevarul?"

"Cei care au vazut filmul vor avea parte de cateva surprize socante" THE GLOBAL AND MAIL

"La fel ca un alchimist, Koji Suzuki are capacitatea miraculoasa de a opera transmutatia de la banal la inspaimantator" RUE MORGUE

"Ring este scris ca un sonet. Este un generator de neliniste" JOHN CUTE, SCIENCE FICTION WEEKLY

Iata un citat (defapt 2) care m-au pus serios pe ganduri:

Ryuji: "Vezi tu, virusii se situeaza la limita dintre fiinte si lucruri neinsufletite. Unii chiar au emis teoria ca la origine virusii sunt gene umane, dar nimeni nu stie precis de unde provin sau prin ce mecanism au aparut. Un singur lucru e cert, si anume ca sunt foarte strans legati de aparitia si evolutia vietii. [...]

Nu gasesti ca e fascinant, Asakawa? Nu te intriga ideea ca genele au evadat din celulele noastre si au devenit o noua forma de viata? Poate ca toate contrariile au fost candva identice. Toate. Chiar lumina si intunericul... inainte de Big Bang au convietuit in deplina pace, fara cintradictii. Dumnezeu si Diavolul la fel. Diavolul este doar un dumnezeu cazut in dizgratie. La inceput nu a existat nicio distinctie intre Bine si Rau. Masculin si feminin? Candva toate fiintele erau hermafrodite, precum viermii sau melcii de azi, si aveau organe sexuale de ambele genuri. Nu crezi ca asta e simblul ultim al puterii si frumusetii? ..."

Enjoy the book si pt mai multe detalii accesati site-ul editurii Humanitas.

Un imn al Pastelui

A heroine, A deity
On Heroin, or vanity
To jack their personality
Beyond normal humanity.

A crowd of massed humanity,
Bow and worship diligently.
He’s built a loyal following
And they steer him thoroughly.

But jealous man plots from the pews,
No need for valid righteousness.
One slightly truthful word set free,
Will turn the tides quite easily.


Our accusations need not be,
What would bury mortal man.
The sins of our own deity,
are tiny, but on these we stand.

We don't cry
For the gods that die by our hands
We throw stones at our gods
Take a stand
Weaping and destroy our stigma martyr
...stigma martyr

So once upon the podium,
A crucifix we then erect,
And nail our hero heartily,
hands and feet, we bind his neck.

The reasons for our worship fades,
Our Idol drenched in his own blood,
Forgotten are the virtues that we,
Valued beyond royalty.

We don't cry
For the gods that die by our hands
We throw stones at our gods
Take a stand
Weap and destroy our stigma martyr
...stigma martyr

With joy we dig his shallow grave,
Anticipating pains to come.
We watch the wriggling dance of death,
And laugh light hearted at deaths fun.

We pounded out the joyous light.
Our saviors buried now for years.
A legend now of time gone by,
A martyr of forgotten tears.

We don't cry
For the gods that die by our hands
We throw stones at our gods
Take a stand
Weap and destroy our stigma martyr
...stigma martyr

Multumim Sashei pt ca putem sa si ascultam melodia :P

Puppet show

No rhyme I wish to sing this day,
No answer will I give as you pray,
No measure or rules do I obey.

I watch as puppets dance on shadowed stages,
As jesters cry out and tumble through the ages,
As curtains rise and fall over the shows of madness,
They all dance the dance of nothingness.
And all they do is play with selfishness.

They’re fallen angels,
Clockworks elevated to the most natural process
They send our blood racing with their beauty,
Their smile is the bringer of irreproachable pleasures…
They are Gaia, they are Eve, and they are Lylith.
They are Uranus, they are Adam and they are Lucifer…

And all I see is the hypocrisy behind it all.
And the strings that make them dance.
And with my dark scythe,
I mercilessly sweep away the bonds that bind them…
Forever wash away the taint they bring.
And laugh, and fade back into the shadow.
And watch them turn to dust, mocking the fates as they wither…

Pastele

Am citit si eu ce a scris Sasha pe blog…ca deh…lucram pana la urma la comun…Eu am propria mea viziune asupra bombardamentului de propaganda care se revarsa asupra noastra de sarbatori… Vreau sa subliniez faptul ca sunt crestin, ca ma duc la biserica… desi recunosc ca e destul de rar evenimentul, si ca inca imi fac cruce nopatea inainte de a ma culca…

Cu toate astea nu pot sa sper sa gasesc vreun argument care sa contrazica acest bombardament de propaganda… Pentru mine personal, Craciunul, Pastele pana si ziua mea si-au pierdut progresiv din semnificatie… Daca la inceput… pe la 3 ani abea asteptam sa ma trezesc sa vad ce e sub pom, credeam in tot si toate si eram pregatit sa imi apar aceasta credinta q fiecare fibra din corpul meu, acum… ce pot sa va spun… Lucrurile s-au schimbat.

Poate ca “somitatile” televiziunii considera ca prin accentuarea uni aspect cu care ne-am oboisnuit si arhiobisuit an de an, anume filmele astea tematice, pot sa compenseze banalitatea in care ne scufundam…

O sa va fac o confesiune… Piatra de temelie a credintei mele a fost zdruncinata saptamana asta, si cu toate astea cumva am pastrat ce vestigiu a mai ramas intact din credinta mea… un sincretism ciudat intre un paganism usor, o filozofie de viata brazdata de o indiferenta covarsitoare si crestinismul cotidian… Sincer nu vad cum am merita sa mai beneficiem inca odata de un favor de genul salvarii de la vreo divinitate…

Nu stiu daca sunt singurul la care fenomenul de degradare a simbolului sarbatorilor s-a manifestat… poate ca adanc in sufletul nostru nici noi nu mai credem ca suntem demni de salvare… Sau poate ca nu… Indiferent de ce parere avem faptul ca fenomenul e simtitor si ca lumea isi creaza propria verisune asupra evenimentelor biblice.

Eu sincer nu dau nici o importanta faptului ca Iisus a fost om sau zeu… A fost o personalitate (divina sau umana) care a sfarsit cricificat de pesonalele pe care incerca sa le ilumineze, doar pentru ca propavaduia toleranta, respectul, dragostea, si intelegerea si pentru mine asta e mai mult decat suficient sa cred nu numai in cauza ci si in persoana/divinitate…

Sa speram ca poate anul asta sarbatorile o sa aduca ceva mai … inviorator elementelor deja banale cu care ne-am obisnuit…

Pheonixul negru

Din cenusa m-am nascut,
Pheonix negru al pieirii,
Am uitat ca am murit
Mancat de pacatul mandriei

Nu am ochi sau buze strambe,

Nu vad ura si dispret
Ma indrept spre neanturi sumbre,
Zbor pe ale mele aripi mandre
Imbracat in foc maret.

Nu gasesc pamantul vrednic
Ca pe mine sa m-atinga ,
Eu sunt cea din urma umbra
Cel ce Soarele cel vesnic
Face noaptea sa se-ascunda

Nu am tel si nici dornite,
Imparat fara supusi...
Zbor pe aripile-mi hade
Ce ma poarta prin vazduh.

Si cand ceasul o sa sune,
Si din cer ma prabusesc,
In caderea mea fatala
Sfidator o sa zambesc.

Fiindca timpul imi e tata,
Si abisul mi-e camin.
Fiindca moartea imi e hrana,
Si ca stelelor ma-nchin...

Nu exista alinare
Nu o caut, nu o vreau
Mandru Pheonix care arde
Doar cenusei ma predau...

Sufocata de Iisus

Deci da! Oficial mi s-a reconfirmat o veche teorie. SUNTEM BOMBARDATI CU STEREOTIPII IN PERIOADA SARBATORILOR!!!

Ati observat ca in ultimii 5 ani, daca nu si mai mult, de fiecare Craciun se difuzeaza trilogiile Singura acasa sau Cine cu cine vorbeste? Asta pe langa restu de filme cu si despre Mos Craciun, toate facute pe acelasi tipar: cineva nu mai crede, de regula un pusti ai carui parinti sunt despartiti, si pana la sfarsitul filmului isi recapata credinta in batranelul aducator de cadouri.

Acelasi lucru se intampla si de Pasti. Miercuri, ziua in care bunica-mea cumpara toate ziarele care au carte sau DVD cadou, am fost bombardata cu fenomenul Iisus: Saptamana Financiara avea cartea Iisus. Fiul Omului, Cotidianul cu Ispita si cela 10 porunci, iar ceea ce am vizionat in urma cu doar 5 minute, Ultima ispita a lui Iisus, furnizata bunica-mii de Romania Libera.

Nu ma deranjeaza cu nimic propaganda si felul in care ziarele isi fac publicitate, dar simt ca Iisus ma sufoca. Ma sufoca sa vad in fiecare an aceeasi poveste dar altfel spusa. De la Iisus din Nazaret, cu Robert Pawell (vorba Oanei: tipu' care-a innebunit dupa) din 1977, pana la Patimile lui Hristos a lui Mel Gibson, viata lui Hristos intre Florii si rastignire, implicit Inviere, se tot modifica.

In aceasta ecranizare, intitulata Ultima ispita a lui Iisus, exista bine-nteles o alta varianta a povestii. Regizor : Martin Scorsese, nominalizat la Premiile Academiei pentru "Cele mai bune realizari regizorale", Globul de Aur pentru cea mai buna actrita in rol principal (Barbara Hershey - o Magdalena desavarsita din punctul meu de vedere) , cea mai buna coloana sonora (Peter Gabriel), inspirat din romanul lui Nikos Kazantzakis.

Buuuuuuuuuuun; dupa socul de a-l vedea pe Goblinul verzui din Spiderman (William Dafoe) in rolul lui Iisus, ma calmez pentru ca filmul a fost facut in 1988, deci ori cu un pic inainte ori cu un pic dupa ce m-am nascut, raman naucita de faptul ca Iisus se pupa pe gura cu Ioan Botezatorul. Trecand peste acest amanunt gay, nu trece o alta ora ca se saruta cu Iuda (celebrul Harvey Keitel) dupa ce il roaga pe acesta sa-l tradeze.

Uimirea mea vine din altceva. Si anume din faptul ca inainte cu multi ani de aparitia controversatelor carti Codul lui DaVinci a lui Dan Brown, de Apocalipsa dupa Iuda si de Psalmii si destainuirile Mariei Magdalena, acest film induce o relatie amoroasa intre Iisus si Magdalena, iar Iuda nu numai ca este rugat de Mantuitorul Insusi sa-L tradeze, dar el se opune vehement.

Alt amanunt care m-a frapat a fost acela ca Dafoe a interpretat un altfel de Iisus decat eram eu obisnuita. Adica, sa fi seriosi, dupa ce il vad pe James Caviezel cum indura toate atrocitatile si totusi ramane ferm pe pozitie, mi-e foarte greu sa accept un Iisus care se indoieste de faptul ca el este Mesia si care pica in cursa Satanei mai des decat clipeste.

In orice caz, ideea era ca: m-am saturat de reclama facuta pe baze religioase. Nu sunt eu religioasa, ba chiar din contra, dar e deranjant cum ceva profund e folosit pentru a face vanzare.

Pentru a incheia intr-o nota pozitiva, celor care nu s-au saturat inca sa-L vada pe Hristos biciuit, scuipat, balacarit si crucificat le recomand sa vada Ultima ispita a lui Iisus.

Gândurile unui mort

de Lucian Blaga - vol. Paşii profetului (1921)

De mână-aş prinde timpul ca să-i pipăi

pulsul rar de clipe.

Ce-o fi acuma pe pământ?

Mai curg aceleaşi stele peste fruntea lui în stoluri

şi din stupii mei

mai zboară roiuri de albine spre păduri?

Tu, inimă, eşti liniştită-acum!

Mult a trecut

de când îmi răsfrângeai în pieptul scund

un soare nou în fiecare dimineaţă

şi-o suferinţă veche-n orişice amurg?

O zi?

Sau poate veacuri?

Un stânjen doar deasupra mea-i lumină.

Flori cu sâni de lapte îmi apasă lutul.

Să pot

eu mi-aş întinde mâna şi le-aş strânge într-un mănunchi

să le cobor la mine,

dar

pământul poate nu mai are flori.

Gândul meu şi veşnicia seamănă

ca nişte gemeni.

Ce lume se va zbate azi în valurile zilei?

Ades un zgomot surd mă face să tresar.

Să fie paşii sprinteni ai iubitei mele,

sau e moartă şi ea

de sute şi de mii de ani?

Să fie paşii mici şi guralivi ai ei,

sau poate pe pământ e toamnă

şi nişte fructe coapte-mi cad mustoase, grele,

pe mormânt,

desprinse dintr-un pom, care-a crescut din mine?

Povara maturitatii

“Copilărie. Perioadă a vieţii umane,
intermediară între idioţia pruncie şi nebunia tinereţii
- la doi paşi de păcatele maturităţii şi la trei de regretele bătrâneţii.”

Ambrose Bierce în Dicţionarul Diavolului

Toti am fost la un moment dat copii si toti am crezut la un moment dat ca o sa ajungem in Rai. Dar acum, nu numai ca nu mai credem in Paradisul promis, dar chiar daca I-am recunoaste existenta nu suntem siguri ca am vrea sa ajungem acolo.

S-au schimbat foarte multe de cand eram copil. Si nu lumea s-a schimbat, sau poate ca si ea, dar nu in asa mare masura cum m-am schimbat eu. Si nu e vorba de ani aici, nu! E vorba da o secventa, o intamplare, o secunda care a facut diferenta. Care m-a facut sa-mi las naivitatea sub pat, alaturi de restul amintirilor, si sa nu o mai scot niciodata.

Privind in urma ma simt precum Adam si Eva dupa ce au muscat din mar. Dupa ce au realizat ca sunt goi si ca e rusine sa stai asa. Asa si eu m-am trezit despuiata intr-o lume jegoasa, perversa si avida dupa bani, putere si ce-o mai fi in tred acuma. S-a profitat de goliciunea mea si s-a aruncat pe jos cu sentimentele mele. Poate aveti impresia ca ma plang. Gresit!!! Eu doar constat.

Constat o schimbare radicala care s-a petrecut demult, dar pe care nu am resimtit-o decat acum cateva zile… Acum cateva zile eram in tramvai si priveam pe geam, gandindu-ma la nu stiu ce. La un moment dat am vazut un cos de gunoi care luase foc (probabil de la o tigare aprinsa) si un fum negru si des iesea din el. Primul meu gand a fost: Ti-ai dracu’ de prosti care aruncati tigari aprinse in cosuri de gunoi pline de hartii… Nu va ganditi cretinilor ca o sa ia foc?!? Si ia uite cum trece lumea pe langa el, unu nu ar pune mana sa-l stinga…

Dar sirul gandurilor mi-a fost intrerupt de o fetita care, dupa aspect, nu cred ca era mai mare de clasa a 3-a. Si ea privea tot pe geam, si la acelasi spectacol ea a exclamat: Vaaai ce frumos se vede fumul. Ce frumos se onduleaza, nu-i asa mami? Si-atunci am avut o revelatie. Nici eu la varsta ei nu as fii remarcat prostia si incompetenta unora, ci dansul negru al fumului…

Am invatat multe intr-un interval foarte scurt de timp, si m-am maturizat mult mai repede poate decat majoritatea. Si din prisma acestui lucru tanjesc la momentele in care priveam ninsoarea cu drag si bucurie, in loc sa ma gandesc ce mocirla se va face mai apoi.

Nu spun ca este un lucru rau sa te maturizezi, doamne fereste. Dar e al dracului de incorect cum o simpla intamplare poate sa iti ucida pentru totdeauna copilul din tine. Exagerez evident cand zic o intamplare, ca nu e numai una. Dar cu siguranta ati observat cum fiecare deceptie, fiecare tradare din partea unui prieten si fiecare gest lipsit de umanitate la care ati fost martori, v-a furat o particica din inocenta copilariei.

Recunosc insa cu zambetul pe buze, ca desi nu mai sunt o naiva si experienta m-a facut sa ma imbrac intr-o armura impenetrabila, rezistenta la nesimtirea si rautatile celor din jur, undeva in mine mai e copilul vesel care se bucura la orice prostioara si care din cand in cand, lasa scutul jos. Si eu cred ca el mai exista in fiecare dintre noi. Si am sa va demonstrez:

Daca te amuza vartejul de frunze facut de vant intr-o zi mohorata, si iti imaginezi ca esti in Kansas, atunci copilul din tine traieste

Daca te bucuri cand porneste ploaia si iti place sa sari prin balti stropind in stanga si in dreapta, atunci esti inca tanar

Daca ajungi intr-un muzeu si iti doresti sa fie al tau pentru a te putea juca impreuna cu prietenii de-a v-ati ascunselea, esti inca un copil pe dinauntru

Daca pe strada vezi o urma de sotron si incepi sa sari din patratel in patratel, copilaria ta nu a luat sfarsit

Si nu in ultimul rand, daca cel putin odata la 2 luni ti se face pofta de mere cu biscuiti, copilul din tine nu a murit inca.

Naivitatea e o binecuvantare. Si mi se dovedeste asta cu fiecare loc in care am o amintire placuta dintr-o perioada in care stiam mai putine, si eram poate mai fericita.

Daca aveti undeva o cutie in care tineti scrisori si martisoare din liceu sau chiar caiete pe care la sfarsit aveati o inimioara mare in care scria: Il iubesc pe X! inseamna ca stiti despre ce vorbesc!

Introducere in razboi

Eu nu am povesti sa va spun, nu am constatari legate de empiric sau spiritual. Eu o sa va povestesc pur si simplu o serie de evenimente care mi se par relevante din perspective mea (pe care puteti sa o gasiti ca fiind obiectiva sau subiectiva, de la caz la caz).

O sa incep prin a va intreba ce considerati ca reprezinta fericirea? Stiu ca pare un subiect banal si usor melodramatic... Toti cauta fericirea, toti se plang ca nu o gasesc. Am auzit multa lume spunanad ca nu e fericita cu adevarat decat daca e langa cineva; eu sincer nu cred in asa ceva. Nu cred si nu voi crede niciodata ca ceva de genul asta o sa fie vreodata legat de ceva din exterior. Esti fericit sau fericita pentru ca sti de ce esti capabil si sti cum sa obtii ce vrei.

Se spunea ca zeii nu ii vor ajuta pe cei care nu se ajuta. Citatul asta mi se pare superb. Sunt multe chiestii care mie personal imi creaza o stare de euforie si variaza de la un miros subtil care sa imi inunde narile, pana la o insiruire de cuvinte sau note care sa ma imbete cu intelesurile lor ascunse.

In definitiv eu sunt cu adevarat fericit cand ma simt liber, cand nu am nimic si nimeni care sa incerce sa ma tina in spate. Totul se petrece la nivel psihologic. Probabil e la fel ca modul in care esti vazut, atata timp cat tu te afisezi ca o persoana capabila si sigura pe tine nu ai cum sa nu atragi privirile celorlalti catre tine.

Asta e pentru mine o fericire durabila pentru ca nu tine de altcineva sau de orice alt factor exterior, desi din pacate nu am gasit inca reteta sa o mentin intangibila. Important este ca stiu ce inseamna pentru mine si cum sa o ating.

Probabil e o discutie destul de neinspirata pentru debutul meu in lumea blogurilor dar e un subiect destul de cotidian, de care ma izbesc tot timpul de la dimineata devreme cand ma trezesc pana la ora tarzie la care ma culc.

Traim intr-o era in care empiricul e zdrobit de ratiune, speranta e sufocata de ambitie si de planificare sistematica, iar noi devenim mai mult decat umani prin dezumanizarea valorilor vechi.

Devenim exact ca marile pacate ale lui Dante...Wrath, Gluttony, Lust, Envy, Pride, Sloth and Avarice (va rog sa scuzati combinatia de romana cu engleza, imi e mai comod asa). Si cu toate ca ne inecam in decandenta asta dulce ca ambrozia, ma exista inca virtutile vechi ale omului sustinute cu indarjire si incapatanare de fiecare in parte pana la urma. Onoare, adevar, echilibru, ordine, perseverenta, credinta, inca exista. Am trecut de la un razboi steril intre noi la un razboi afectiv si plin de sensuri mistice cu noi insine, un razboi al exteriorului cu interiorul.

Probabil unii dintre voi ati constientizat asta intr-o oarecare masura, probabil in clipele alea in care de la sentimentu de intangibilitate ati trecut la nesiguranta intr-o secunda.

Traim pana la urma intr-o lume a oglinzilor si ce arata ele e posibil sa nu ne placa.Tot ce pot sa va urez e “razboi fericit” si un Vae Victus! tuturor celor care se gandesc sa se dea batuti.

Man made God

In the crooked shadows, as they die
Underneath a tree I lie
I hear the light as it screams with fury
As beneath the night it’s buried
I see hatred, I see lust
As I watch the rising dusk
They make love and they wage war
They see my shape from afar

I’m a man made god, cast down to earth
Drinking deep of beauty’s worth
Savoring of its savage splendor
Mesmerized by all its grandeur
But what of us, the ones that watch
Do we matter all that much?
Does the sky care if I admire
It’s dismal show filled with desire?

Man made god I am indeed
But for all my worth I need
No kingdom, no court or palace
But a place to quench my malice
For we are princes of the dust
We crush innocence as we must
But in this exile of my making
I understand what they are faking
With this display before my eyes
I hear the fear that fills their cries

But I know that we are falling
And I know the light is coming
Where oh were can we seek shelter
When all we build we tare asunder
Our fate is cruel, our pride is dooming
Twilights over us are looming
But we never raise our heads
To feel the sun’s silver threads
Yet what does all this matter
If tomorrow will be better?

We are gods and kings alike
Crafting futures as we like
Marching forward always grinning
Bidding the world to keep spinning
I dance in ash and smile in sun
Never knowing what I’ve done…

Nightwalker

Night oh, come and drench my mind
Bring forth new truths that I may find
Flay my thoughts and bring me doubt
Make me see what life’s about…

Dancing shadows, static light
A made-up world in which I might
See the mirror and it’s truth
And watch as I warp with each new find
Can’t pretend I have the focus
Can’t say I know the “us”
I’m just looking all alone
As quietly in the night I moan
Stepping steps I stepped before
Walking, dancing all alone…

Like a blind man seeking sight
Like a bird with broken wings
I rob the night of precious things
But what do starry diamonds matter
When I can’t truly find my better…

She’s somewhere under the glass moon
Waiting for me bring her boon
The freedom promised long ago
With brand new wings for her to soar
I walk I dance I laugh I sing…
I want for clarity to bring,
To show me ways to understand
The starry web she wove above

The diamonds she sets on my canvass
The lights she uses to quell my madness
And so I dance, sing and laugh away
The life I’m granted, thrown away
Because I know in actuality
She holds my truest immortality

The only thing that truly frees
Her touch, her smile, her smell her kiss
I want it all and I know not
What price to pay for what I’ve got
So till I get the answer sought
I’ll soar to you on the ebb of night

Guess Who's Back

Dupa lungi si contradictorii discutii (cu mine insami) am ajuns la o intelegere si m-am hotarat sa redeschid porcaria. Impreuna cu Malakay, ale carui scrieri le veti viziona de-ndata ce catadicseste sa si le posteze, dau drumul din nou la blog, aceeasi adresa, nou luck, poate alt stil...

Enjoy!