Cum fac sa nu-mi mai pese

Acum ceva timp o buna prietena de-a mea m-a intrebat cum fac sa nu-mi pese de nimic. I-am raspuns scurt: "Pur si simplu, nu-mi pasa!". Dar e mai mult de atat...

Ca sa nu-ti pese in primul si-n primul rand trebuie sa te cunosti pe tine insuti/ insati. Daca tu stii ce te face fericit, fericita si ce te defineste ca om, nu ai nevoie de aprobarea, acordul sau intelegerea altcuiva. Da, sunt de acord ca traim intr-o lume in care ne ghidam dupa parerea altora, dar trebuie sa alegem cu grija a de a cui parere ne pasa, si mai important, de a cui nu...

Omul ca specie este structurat in asa fel incat daca cineva are ceva ce tu nu ai, undeva in subconstient, unde nu conteaza regulile morale impuse de societate, simti o ura imensa pentru persoana respectiva. Si atunci, e normal sa faci tot posibilul sa obtii ce are acea persoana, ba mai mult de atat, sa-l faci pe el sa piarda ce tu doresti asa mult.

Ura este la nivel mondial vazuta ca ceva rau, insa eu cred ca este impregnata in ADN-ul nostru si este la alegerea noastra cum o folosim. O putem folosi in mod distructiv sau constructiv, evident. peste 85% din oameni aleg sa faca rau, aleg sa te faca sa te simti prost, umil, insignifiant. Si daca te ghidezi in viata dupa parerea lor, o sa ai numai de pierdut.

Si atunci, m-ar intreba prietena mea, cum fac diferenta intre cele 2 tipuri de oameni? De parerea cui sa tin? DE A NIMANUI. Parerea ta este singura care conteaza, pentru ca alegerile iti apartin si repercursiunile faptelor tale le resimti numai si numai tu. Deci, e mai mult decat normal sa-ti bazezi actiunile pe experienta proprie.

A nu se intelege gresit. Nu spune nimeni sa nu asculti ce au altii de spus. Ba din contra. Ascultati atent la tot ce se spune in jurul vostru, dar nu puneti la suflet nimic. Alegeti cu atentie ce informatii puteti folosi si restu stocatile in o memorie externa, pentru posteritate.

Cum ajungi in stadiul de a nu da 2 bani pe parerea celorlalti din jur? Pai 1, te lovesti de oameni care vor sa te schimbe pentru a servi propriul lor interes; si 2, inveti poker. Nu, nu glumesc. Inveti sa blufezi. Inveti sa iti ascunzi sentimentele, ura, invidia, si dupa un timp indelung in care te prefaci ca nu-ti pasa, intr-o zi te trezesti si realizezi ca esti liber, si chiar nu te mai atinge nimic.

Cu aceasta nota inchei, si va las sa ascultati piesa asta:

Exact...

" Sunt soldatu' care nu si-a cunsocut genaralu'
Care a continuat sa lupte chiar si cand s-a umplut paharu'
Cand e drept si omenesc cand tinta-s eu sa ma opresc
Cand semnele sunt clare si rele prevestesc
Arunca arma, arunca ura, arunca privirea
Arunca-te pe tine pe drumu' bun, asculta-ti firea
Da' cine te-a pus, pt ce sa lupti te-ai intrebat?
Ai grija sa fie pt tine nu pt ei de fapt
Nu vezi c-ai armele incarcate, da' gloantele nu s-ating de ei
Tu ai doar un cutit, ei lansatoare binare 3
Drepturi omenesti sunt doar o carte cu povesti
Textul scris acolo in realitate nu-l intalnesti
Mass media, wikipedia, sustin isteria
Informatii false trase ca gloante-n Cecenia
Lupta dreapta si patriotii se cam raresc
Apogeul e un sindrom prea putin il intalnesc"

Secretele Chinei

Acum cateva zile m-am apucat de o carte oferita de Saptamana Financiara. Cartea se numeste Secretele Chinei si e scrisa de John Farndon, si pentru ca mi s-a parut foarte interesanta o sa creez o eticheta speciala pentru China unde voi posta citatele cele mai interesante din aceasta carte. But first, o scurta prezentare:

Principala putere mondială a secolului XIX a fost Marea Britanie. În secolul XX, rolul a revenit Statelor Unite. La începutul secolului XXI, cu o populaţie de peste un miliard de oameni şi cea de-a doua economie ca mărime din lume, China este pe cale să devină noua superputere.

China a ocupat întotdeauna un loc de frunte în ierarhia marilor realizări umane - de la Marele Zid până la invenţia hârtiei şi a prafului de puşcă, ea a avut o contribuţie istorică şi culturală uriaşă, fiind una dintre cele mai vechi civilizaţii de pe planetă. În prezent, cu o impresionantă dezvoltare economică şi influenţă sporită în afacerile internaţionale, China joacă un rol nou în lume. Economia este în plină înflorire în acest stat comunist, chiar în timp ce prima generaţie rezultată în urma politicii "copilului unic" ajunge la maturitate. Rapida industrializare bazată pe resursele de cărbune a provocat o poluare masivă, şapte dintre cele zece cele mai poluate oraşe din lume aflându-se în China. Dar ce relevanţă au pentru noi toate aceste schimbări care se produc în China?

Secretele Chinei oferă o perspectivă fascinantă asupra politicii, economiei şi a organizării sociale a ţării, asupra culturii şi a relaţiilor sale cu celelalte naţiuni. Autorul face o analiză amănunţită a situaţiei actuale a ţării, ne arată cum se va dezvolta ea în viitor şi efectul dramatic pe care îl va avea asupra restului lumii.

Introducere:

NOUA CHINA

Construind China

[...] In prezent, in China traieste un sfert din populatia globului, iar in timpurile cand Europa era inca in Evul Mediu, era de departe cea mai avansata civilizatie a lumii. Totusi, timp de cinci sute de ani, dezvoltarea sa a stagnat, ramanand mult in urma restului lumii. Acum insa toate acestea se schimba. China se transforma intr-un ritm uimitor. Dupa cum proclama entuziasmati numerosi comentatori, China nu mai este un colt uitat de lume, fiind pregatita sa domine lumea in secolul XXi, depasind Statele Unite si devenind urmatoarea supraputere. [...]

Un consumator gigant

sau un colos totalitar?

Intr-un fel, China pare sa se avante pe calea spre o societate de consum intr-un ritm si la o scara nemaintalnite. Unii vad acest lucru ca un triumf oarecum inspaimantator al valorilor occidentale. China continua, insa, sa se afle in fraiele aceluias partid comunist ce conduce cu o mana de fier inca din 1949. In China sunt mai multi oameni care traiesc fara un guvern ales decat in tot restul lumii la un loc. [...]

Visul oriental

De-o parte a baricadei se afla cei entuziasmati de ceea ce se intampla. Imensele oportunitati oferite de piata chineza par sa le dea aripi in special analistilor economici. [...] Cu o crestere economica de aproape 10% pe an si un boom fara precedent in domeniul constructiilor urbane, oportunitatile de investitii par a fi uriase si de viitor. In acelasi timp, analistii politici remarca cat de mult a deschis tara guvernul comunist spre economia de piata si spre satisfacerea aspiratiilor individuale. [...]

"Pericolul galben"

[...] Alte voci nemultumite sustin ca boom-ul economiei chineze este, pur si simplu, imposibil de sustinut. Este un balon de sapun bazat pe credite uriase, investitii masive si previziuni - ale caror promisiuni vor trebui, mai devreme sau mai tarziu, aduse la indeplinire. Iar atunci, balonul se va sparge, intrucat China nu este decat o tara cu 800 milioane de locuitori saraci, nicidecum o uriasa piata profitabila. Si cand o va face, asa cum trebuie pana la urma sa se intample, va arunca lumea intr-o recesiune globala mai grava decat cea din anii '30.

Privind dintr-o perspectiva strategica si politica, exista unii alarmisti, in special printre neoconservatorii americani si eminentele cenusii de la Pentagon, ce argumenteaza ca aceasta tara poate deveni o mai mare amenintare la adresa pacii mondiale decat a fost rusia in timpul Razboiului Rece. Ei amintesc ca aceasta este, de multa vreme, o putere nucleara, ca are cea mai mare armata permanenta si ca bugetul sau de aparare creste cu cel putin 10% pe an. In ciuda reformelor, sustin ei, China a ramas o putere totalitara. Prosperitatea sa recent descoperita nu face altceva decat sa-i permita sa devina si mai amenintatoare.

[...] Tot ei evidentiaza faptul ca in China sunt executati mai multi oameni decat in oricare alta tara din lume si ca milioane de case ale oamenilor saraci au fost culcate la pamant in iuresul constructiilor, milioane de oameni ajungand sa cerseasca, sau sa intre in somaj din cauza lipsei de interes a autoriatilor pentru sistemul de asigurari sociale si a inchiderii intreprinderilor de stat.

Enigma Chinei

[...] Cu o mie de ani in urma, sub eficienta guvernare confucianiste, cu remarcabilele sale realizari stiintifice si tehnologice, China atinsese un nivel de rafinament ce-l depasea cu mult pe cel al Europei. Apoi a fost ca si cum, in China, timpul ar fi ramas pe loc, in vreme ce Europa trecea in tromba pe langa ea, lasand in urma o societate inapoiata si predominant rurala, descrisa de Karl Marx ca o semicivilizatie putreda, ce vegeteaza intepenita in falcile timpului.

Asadar, ce a determinat China sa intre inapoi in cursa si sa capete o asemenea viteza incat sa poata depasi Occidentul din punct de vedere economic si poate si chiar tehnologic? [...]

Povara maturitatii

“Copilărie. Perioadă a vieţii umane,
intermediară între idioţia pruncie şi nebunia tinereţii
- la doi paşi de păcatele maturităţii şi la trei de regretele bătrâneţii.”

Ambrose Bierce în Dicţionarul Diavolului

Toti am fost la un moment dat copii si toti am crezut la un moment dat ca o sa ajungem in Rai. Dar acum, nu numai ca nu mai credem in Paradisul promis, dar chiar daca I-am recunoaste existenta nu suntem siguri ca am vrea sa ajungem acolo.

S-au schimbat foarte multe de cand eram copil. Si nu lumea s-a schimbat, sau poate ca si ea, dar nu in asa mare masura cum m-am schimbat eu. Si nu e vorba de ani aici, nu! E vorba da o secventa, o intamplare, o secunda care a facut diferenta. Care m-a facut sa-mi las naivitatea sub pat, alaturi de restul amintirilor, si sa nu o mai scot niciodata.

Privind in urma ma simt precum Adam si Eva dupa ce au muscat din mar. Dupa ce au realizat ca sunt goi si ca e rusine sa stai asa. Asa si eu m-am trezit despuiata intr-o lume jegoasa, perversa si avida dupa bani, putere si ce-o mai fi in tred acuma. S-a profitat de goliciunea mea si s-a aruncat pe jos cu sentimentele mele. Poate aveti impresia ca ma plang. Gresit!!! Eu doar constat.

Constat o schimbare radicala care s-a petrecut demult, dar pe care nu am resimtit-o decat acum cateva zile… Acum cateva zile eram in tramvai si priveam pe geam, gandindu-ma la nu stiu ce. La un moment dat am vazut un cos de gunoi care luase foc (probabil de la o tigare aprinsa) si un fum negru si des iesea din el. Primul meu gand a fost: Ti-ai dracu’ de prosti care aruncati tigari aprinse in cosuri de gunoi pline de hartii… Nu va ganditi cretinilor ca o sa ia foc?!? Si ia uite cum trece lumea pe langa el, unu nu ar pune mana sa-l stinga…

Dar sirul gandurilor mi-a fost intrerupt de o fetita care, dupa aspect, nu cred ca era mai mare de clasa a 3-a. Si ea privea tot pe geam, si la acelasi spectacol ea a exclamat: Vaaai ce frumos se vede fumul. Ce frumos se onduleaza, nu-i asa mami? Si-atunci am avut o revelatie. Nici eu la varsta ei nu as fii remarcat prostia si incompetenta unora, ci dansul negru al fumului…

Am invatat multe intr-un interval foarte scurt de timp, si m-am maturizat mult mai repede poate decat majoritatea. Si din prisma acestui lucru tanjesc la momentele in care priveam ninsoarea cu drag si bucurie, in loc sa ma gandesc ce mocirla se va face mai apoi.

Nu spun ca este un lucru rau sa te maturizezi, doamne fereste. Dar e al dracului de incorect cum o simpla intamplare poate sa iti ucida pentru totdeauna copilul din tine. Exagerez evident cand zic o intamplare, ca nu e numai una. Dar cu siguranta ati observat cum fiecare deceptie, fiecare tradare din partea unui prieten si fiecare gest lipsit de umanitate la care ati fost martori, v-a furat o particica din inocenta copilariei.

Recunosc insa cu zambetul pe buze, ca desi nu mai sunt o naiva si experienta m-a facut sa ma imbrac intr-o armura impenetrabila, rezistenta la nesimtirea si rautatile celor din jur, undeva in mine mai e copilul vesel care se bucura la orice prostioara si care din cand in cand, lasa scutul jos. Si eu cred ca el mai exista in fiecare dintre noi. Si am sa va demonstrez:

Daca te amuza vartejul de frunze facut de vant intr-o zi mohorata, si iti imaginezi ca esti in Kansas, atunci copilul din tine traieste

Daca te bucuri cand porneste ploaia si iti place sa sari prin balti stropind in stanga si in dreapta, atunci esti inca tanar

Daca ajungi intr-un muzeu si iti doresti sa fie al tau pentru a te putea juca impreuna cu prietenii de-a v-ati ascunselea, esti inca un copil pe dinauntru

Daca pe strada vezi o urma de sotron si incepi sa sari din patratel in patratel, copilaria ta nu a luat sfarsit

Si nu in ultimul rand, daca cel putin odata la 2 luni ti se face pofta de mere cu biscuiti, copilul din tine nu a murit inca.

Naivitatea e o binecuvantare. Si mi se dovedeste asta cu fiecare loc in care am o amintire placuta dintr-o perioada in care stiam mai putine, si eram poate mai fericita.

Daca aveti undeva o cutie in care tineti scrisori si martisoare din liceu sau chiar caiete pe care la sfarsit aveati o inimioara mare in care scria: Il iubesc pe X! inseamna ca stiti despre ce vorbesc!

Romanţa celor ce se vând

Se-ngroapă soarele-ntr-un nor -
O, negrul nor ca şi mormântul
Înşelătoarelor ce mor
Neplânse de amanţii lor!

Pe la ferestre-şi plimbă vântul
Tristeţile sfârşitului de vară,
În timp ce-n cârciuma murdară,
Din strunele de-aramă - cântul
Chitarelor
Îşi ia avântul...

Iar pe la mese,
Rând pe rând,
O ceată de amanţi artişti -
Toţi ne'nţeleşi şi mari,
Toţi Crişti...
Îşi beau iubirea, fredonând
Romanţa celor ce se vând. - vol. Romanţe pentru mai târziu, Ion Minulescu

Un hoit

O, suflete-aminteste-ti privelistea murdara
Ce-atat de mult candva ne-a umilit
In dimineata-aceea cu molcom cer de vara;
Un hoit scarbos pe un prundis zvarlit,

Isi desfacea asemeni unei femei obscene
Picioarele si, puhav de venin,
Nepasator si cinic, isi deschidea alene
Ranjitul pantec de miasme plin.

Putreziciunea asta se rasfata la soare
Care-o cocea adanc si linistit
Vrand parca sa intoarc Naturii creatoare
Tot ce-adunase ea, dar insutit.

Si cerul privea hoitul superb cum se desfata
Imbobocind asemeni unei flori…
Simtind ca te inabusi, ai sovait deoadata
Din pricina puternicei duhori.

Din putrezitul pantec pe care muste grase
Zburau greoi cu zumzete-ascutite
Curgeau ostiri de larve ca niste bale groase
De-a lungu-acestor zdrente-nsufletite.

Cu leganari de valuri si sfarait de foale,
Zvacnind si opintindu-se din greu
Parea ca trupul iarasi, umflat de-un suflu moale,
Traieste inmultindu-se mereu.

Si-aceasta lume-ntr-una vuia cantand ciudat
Ca vantul sau ca apa curgatoare
Sau un graunte care, necontenit miscat,
Se-nvarte ritmic în vanturatoare.

Aproape stearsa, forma acum nu mai era
Decat un vis, o schita ce tanjeste
Pe panza si pe care artistul o reia
Si doar din amintire o sfarseste.

Dar dupa stanci un caine pandind cu ochi de fiara
Tot maraia de ciuda c-am venit
In asteptarea clipei cand sa-si inceapa iara
Ospatul de la care-a fost gonit.

- Si totusi ai sa semeni cu-aceasta-ngrozitoare
Putreziciune cu duhoare grea,
Tu, ochilor mei astru si firii mele soare,
Tu, ingerul si pasiunea mea!

Asa vei fi, o! dulce a nurilor craiasa,
Cand dupa-mpartasania de veci,
Ai sa te duci sub stratul de flori si iarba grasa
Sa mucezesti printre ciolane reci.

Cand viermii te vor roade cu sarutari haine,
Atunci, frumoaso, sa le spui si lor
Ca am pastrat esenta si formele divine
Si duhul descompusului amor!” - vol. Florile Raului, Charles Baudelaire

A inceput ca un comment...

Acest post a inceput ca un comment la fragmentele din Apararea lui Galilei de Octavian Paler, postate aici.


Idoli.

De ce avem nevoie de idoli? De ce avem nevoie de oameni in care sa ne punem speranta ca vor face ceva ce noi nu putem? De ce facem asta daca dupa ce realizam ca nu au reusit sa ii scuipam in fata si sa-i renegam?


Asemeni lui Pigmelion care a sculptat femeia perfecta pentru ca apoi sa se indragosteasca nebuneste de ea, toti avem momente cand ridicam pe cineva pe un pediestal. Un prieten, un iubit, un parinte sau o persoana publica. Reusim sa-i ridicam atat de sus incat momentul caderii este fatal, iar inima ne este rupta in totalitate.


Dar avem noi dreptul sa facem asta? Avem dreptul sa luam un om oarecare de pe strada si sa ii punem in brate responsabilitatea de a ne fii idol? Avem. Il avem pentru ca ni-l dam noi insine. Ne permitem noua insine sa ne incredem orbeste in cineva si sa-l consideram superior noua si celorlalti, uitand desigur ca si el este om.


Dar ce se intampla cand supraomul nostru cade de pe locul inalt pe care a fost pus? Se intampla ca mahnirea noastra e asa de mare incat uitam cu desavarsire ca noi, tot noi l-am urcat acolo, nu s-a suit singur. Nu a afirmat ca e un idol, si mai ales al nostru. Nu si-a dorit increderea noastra, nu si-a dorit sa fie salvatorul. Uitam si radem si batjocorim si facem rau. Da! Facem mult rau persoanei pe care am iubit-o mai mult decat propria noastra persoana. Facem rau pentru ca ne-a ranit, indirect; ii adresam cuvinte usturatoare pe care in mod cert nu le merita doar pentru ca a dezamagit. Lovim si aruncam in omul care nu poate, nu poate duce povara de a fi modelul cuiva.


Urasc ipocrizia si totusi sunt ipocrita! Scriu asta ca sa ce? Ca sa arat cum sunt unii? Nu! Ca sa arat cum sunt eu. Sunt ipocrita pentru ca si eu am facut precum am scris mai sus. Si eu mi-am urat si am dorit tot raul din lume celei mai bune prietene, sorei mele iubite cand aceasta m-a parasit. Si eu am blestemat iubitul sa arda in chinurile Iadului pentru ca a renuntat sa mai lupte. Si eu am injurat scuipat lovit in toti si-n toate, cautand persoana care m-a dezamagit, uitand, oh.. crunta uitare, uitand ca eu am creeat iluzia. Uitand ca m-am amagit cu scorniri, pentru a-l face pe cel de langa mine sa para mai bun, mai frumos, mai destept...sa para altfel decat restul lumii, sa para unic...

Întâia iubire

fragment din Întâia iubire (vol Scrisori imaginare)

Scrisoare domnului Unamuno

Am uitat in ce imprejurari am vazut prima oara aceasta moara de vant. Tin doar minte ca aripile aproape putrede, balabanindu-se in aer, mi s-au parut atunci produsul ironic al unuia dintre detractorii lui Don Quijote. Inca nu aflasem cate primejdii ascunde o lume fara intrebari. In vremea aceea am ras si eu de un barbat cam ciudat care umbla prin paduri pandind flacarile ce danseaza pe comori. Intr-o zi, pe baza spuselor lui, a fost dezgropat din pamant un vas de lut plin cu monezi de aur. N-a mai ras nimeni si unii au inceput sa-l umareasca pe ascuns, convinsi ca va gasi si alte tazaure. Dar n-a mai gasit. Pe urma s-a aflat ca vasul acela il descoperise din greseala. un copil ii mutase semnul pe care el il lasase ca sa recunoasca locul. Lumea a inceput sa rada din nou, fara sa-si puna problema ca, fara credinta acelui om ciudat, n-ar fi existat nici greseala norocoasa.

Totusi altceva ma face sa privesc aceasta moara de vant ca si cum abia acuma am vazut-o. Probabil, mi-am amintit aici ca iluzia lupta cu mainile goale impotriva motivelor de tristete, dar macar refuza consolarea. Si, intre timp s-au schimbat multe in modul meu de a judeca lucrurile. Am aflat ca nu poti sa razi linistit de Don Quijote si in acelasi timp sa-ti faci iluzii...