Puppet show

No rhyme I wish to sing this day,
No answer will I give as you pray,
No measure or rules do I obey.

I watch as puppets dance on shadowed stages,
As jesters cry out and tumble through the ages,
As curtains rise and fall over the shows of madness,
They all dance the dance of nothingness.
And all they do is play with selfishness.

They’re fallen angels,
Clockworks elevated to the most natural process
They send our blood racing with their beauty,
Their smile is the bringer of irreproachable pleasures…
They are Gaia, they are Eve, and they are Lylith.
They are Uranus, they are Adam and they are Lucifer…

And all I see is the hypocrisy behind it all.
And the strings that make them dance.
And with my dark scythe,
I mercilessly sweep away the bonds that bind them…
Forever wash away the taint they bring.
And laugh, and fade back into the shadow.
And watch them turn to dust, mocking the fates as they wither…

Pheonixul negru

Din cenusa m-am nascut,
Pheonix negru al pieirii,
Am uitat ca am murit
Mancat de pacatul mandriei

Nu am ochi sau buze strambe,

Nu vad ura si dispret
Ma indrept spre neanturi sumbre,
Zbor pe ale mele aripi mandre
Imbracat in foc maret.

Nu gasesc pamantul vrednic
Ca pe mine sa m-atinga ,
Eu sunt cea din urma umbra
Cel ce Soarele cel vesnic
Face noaptea sa se-ascunda

Nu am tel si nici dornite,
Imparat fara supusi...
Zbor pe aripile-mi hade
Ce ma poarta prin vazduh.

Si cand ceasul o sa sune,
Si din cer ma prabusesc,
In caderea mea fatala
Sfidator o sa zambesc.

Fiindca timpul imi e tata,
Si abisul mi-e camin.
Fiindca moartea imi e hrana,
Si ca stelelor ma-nchin...

Nu exista alinare
Nu o caut, nu o vreau
Mandru Pheonix care arde
Doar cenusei ma predau...

Gândurile unui mort

de Lucian Blaga - vol. Paşii profetului (1921)

De mână-aş prinde timpul ca să-i pipăi

pulsul rar de clipe.

Ce-o fi acuma pe pământ?

Mai curg aceleaşi stele peste fruntea lui în stoluri

şi din stupii mei

mai zboară roiuri de albine spre păduri?

Tu, inimă, eşti liniştită-acum!

Mult a trecut

de când îmi răsfrângeai în pieptul scund

un soare nou în fiecare dimineaţă

şi-o suferinţă veche-n orişice amurg?

O zi?

Sau poate veacuri?

Un stânjen doar deasupra mea-i lumină.

Flori cu sâni de lapte îmi apasă lutul.

Să pot

eu mi-aş întinde mâna şi le-aş strânge într-un mănunchi

să le cobor la mine,

dar

pământul poate nu mai are flori.

Gândul meu şi veşnicia seamănă

ca nişte gemeni.

Ce lume se va zbate azi în valurile zilei?

Ades un zgomot surd mă face să tresar.

Să fie paşii sprinteni ai iubitei mele,

sau e moartă şi ea

de sute şi de mii de ani?

Să fie paşii mici şi guralivi ai ei,

sau poate pe pământ e toamnă

şi nişte fructe coapte-mi cad mustoase, grele,

pe mormânt,

desprinse dintr-un pom, care-a crescut din mine?

Man made God

In the crooked shadows, as they die
Underneath a tree I lie
I hear the light as it screams with fury
As beneath the night it’s buried
I see hatred, I see lust
As I watch the rising dusk
They make love and they wage war
They see my shape from afar

I’m a man made god, cast down to earth
Drinking deep of beauty’s worth
Savoring of its savage splendor
Mesmerized by all its grandeur
But what of us, the ones that watch
Do we matter all that much?
Does the sky care if I admire
It’s dismal show filled with desire?

Man made god I am indeed
But for all my worth I need
No kingdom, no court or palace
But a place to quench my malice
For we are princes of the dust
We crush innocence as we must
But in this exile of my making
I understand what they are faking
With this display before my eyes
I hear the fear that fills their cries

But I know that we are falling
And I know the light is coming
Where oh were can we seek shelter
When all we build we tare asunder
Our fate is cruel, our pride is dooming
Twilights over us are looming
But we never raise our heads
To feel the sun’s silver threads
Yet what does all this matter
If tomorrow will be better?

We are gods and kings alike
Crafting futures as we like
Marching forward always grinning
Bidding the world to keep spinning
I dance in ash and smile in sun
Never knowing what I’ve done…

Nightwalker

Night oh, come and drench my mind
Bring forth new truths that I may find
Flay my thoughts and bring me doubt
Make me see what life’s about…

Dancing shadows, static light
A made-up world in which I might
See the mirror and it’s truth
And watch as I warp with each new find
Can’t pretend I have the focus
Can’t say I know the “us”
I’m just looking all alone
As quietly in the night I moan
Stepping steps I stepped before
Walking, dancing all alone…

Like a blind man seeking sight
Like a bird with broken wings
I rob the night of precious things
But what do starry diamonds matter
When I can’t truly find my better…

She’s somewhere under the glass moon
Waiting for me bring her boon
The freedom promised long ago
With brand new wings for her to soar
I walk I dance I laugh I sing…
I want for clarity to bring,
To show me ways to understand
The starry web she wove above

The diamonds she sets on my canvass
The lights she uses to quell my madness
And so I dance, sing and laugh away
The life I’m granted, thrown away
Because I know in actuality
She holds my truest immortality

The only thing that truly frees
Her touch, her smile, her smell her kiss
I want it all and I know not
What price to pay for what I’ve got
So till I get the answer sought
I’ll soar to you on the ebb of night

Romanţa celor ce se vând

Se-ngroapă soarele-ntr-un nor -
O, negrul nor ca şi mormântul
Înşelătoarelor ce mor
Neplânse de amanţii lor!

Pe la ferestre-şi plimbă vântul
Tristeţile sfârşitului de vară,
În timp ce-n cârciuma murdară,
Din strunele de-aramă - cântul
Chitarelor
Îşi ia avântul...

Iar pe la mese,
Rând pe rând,
O ceată de amanţi artişti -
Toţi ne'nţeleşi şi mari,
Toţi Crişti...
Îşi beau iubirea, fredonând
Romanţa celor ce se vând. - vol. Romanţe pentru mai târziu, Ion Minulescu

Un hoit

O, suflete-aminteste-ti privelistea murdara
Ce-atat de mult candva ne-a umilit
In dimineata-aceea cu molcom cer de vara;
Un hoit scarbos pe un prundis zvarlit,

Isi desfacea asemeni unei femei obscene
Picioarele si, puhav de venin,
Nepasator si cinic, isi deschidea alene
Ranjitul pantec de miasme plin.

Putreziciunea asta se rasfata la soare
Care-o cocea adanc si linistit
Vrand parca sa intoarc Naturii creatoare
Tot ce-adunase ea, dar insutit.

Si cerul privea hoitul superb cum se desfata
Imbobocind asemeni unei flori…
Simtind ca te inabusi, ai sovait deoadata
Din pricina puternicei duhori.

Din putrezitul pantec pe care muste grase
Zburau greoi cu zumzete-ascutite
Curgeau ostiri de larve ca niste bale groase
De-a lungu-acestor zdrente-nsufletite.

Cu leganari de valuri si sfarait de foale,
Zvacnind si opintindu-se din greu
Parea ca trupul iarasi, umflat de-un suflu moale,
Traieste inmultindu-se mereu.

Si-aceasta lume-ntr-una vuia cantand ciudat
Ca vantul sau ca apa curgatoare
Sau un graunte care, necontenit miscat,
Se-nvarte ritmic în vanturatoare.

Aproape stearsa, forma acum nu mai era
Decat un vis, o schita ce tanjeste
Pe panza si pe care artistul o reia
Si doar din amintire o sfarseste.

Dar dupa stanci un caine pandind cu ochi de fiara
Tot maraia de ciuda c-am venit
In asteptarea clipei cand sa-si inceapa iara
Ospatul de la care-a fost gonit.

- Si totusi ai sa semeni cu-aceasta-ngrozitoare
Putreziciune cu duhoare grea,
Tu, ochilor mei astru si firii mele soare,
Tu, ingerul si pasiunea mea!

Asa vei fi, o! dulce a nurilor craiasa,
Cand dupa-mpartasania de veci,
Ai sa te duci sub stratul de flori si iarba grasa
Sa mucezesti printre ciolane reci.

Cand viermii te vor roade cu sarutari haine,
Atunci, frumoaso, sa le spui si lor
Ca am pastrat esenta si formele divine
Si duhul descompusului amor!” - vol. Florile Raului, Charles Baudelaire

Definitia nenorocului - Octavian Paler

Sunt drumuri ce ne caută demult.

Şi-ajung la noi când noi suntem plecaţi

În căutarea lor pe alte drumuri.

Dorinta arzatoare de a ma tine de cuvant si de a posta in fiecare zi pana voi epuiza bibliotecile, cate ceva de Paler m-a dus la poezioara asta. Aceste trei versuri ma si ne reprezinta pe fiecare dintre noi, in fiecare moment al vietii noastre:

De cate ori nu am luptat cu disperare pentru ceva ca atunci cand am invins sa vad ca nu merita.

De cate ori n-am alergat spre un punct pentru ca ulterior sa trec pe langa el si sa nu mi se mai para interesant.

De cate ori nu am iubit pasional ceva/pe cineva care nu ma iubea si apoi cand flacara din sufletul meu s-a stins s-a aprins la persoana cealalta.

De cate ori nu am tinut incapatanata cu dintii de ceva ce murise demult, pentru ca atunci cand i-am dat drumul sa reinvie.

De ce? ma-ntreb. De ce atata nepotrivire? De ce sa suferi ca nu ai ceva si cand nu ti-l mai doresti sa ti se serveasca pe tava? Pentru ca... Doar pentru ca...

Mi-ar fi imposibil sa traiesc fara sa caut ceva ce nu pot gasi, fara sa descopar cu greu ceva ce defapt nu am interesa, fara sa iubesc fara sa fiu iubita si fara sa dau cu capul de zece ori inainte de a-mi dovedi ca ceva nu merita.

Si totusi de ce? Din masochism? Imi place sa fiu deceptionata? Sau imi place sau sufar prosteste din propria mea incapatanare?

Pentru ca nenorocul face parte din frumusetea vietii. Fara el n-ar exista noroc. Fara nenoroc n-am stii cum arata norocul, ce gusta, ce miros, ce forma are. Fara deceptii n-am stii sa recunoastem iubirea. Fara suferinta n-am stii ce e fericirea. Fara sa ne fie rau n-am stii cand ne e bine. Pentru ca nu poti vedea jumatatea plina a paharul decat dupa ce ai vazut-o pe cea goala.

DEASTA!

Avem timp?

In miscarile mele haotice executate pe net, am descoperit un site pe care sunt postate diferite poezii ale diferitor poeti cunoscuti sau mai putin cunoscuti. Avand o pasiune pentru Paler am cautat poezi de el, si am ajuns la poezia Avem timp a acestuia. Din nefericire aveam putina treaba si a trebuit sa las citirea poeziei pe mai tarziu, astfel ca am bagat pagina respectiva la Favorites. Astazi de dimineata cand am intrat chitita sa o citesc am descoperit ca in Favorites se salvase pagina sub numele Avem timp de Octavian Paler. Si imediat mi-am pus problema: avem timp de Paler? Dupa cum scrie si acesta in poezia mai sus mentionata pe care o voi posta in continuare, avem timp de toate prostiile, de la barfa la ars gazu la tv, de la ars gazu la tv la ars gazu pe net, de la ars gazu pe net la scris bloguri. Dar de Paler de ce n-avem timp? Mi-am propus ca in fiecare zi sa imi fac timp de Paler si sa postez o poezie sau un pasaj din operele lui. Eu am! Am timp de Paler.

Avem timp (vol Scrisori imaginare)

Avem timp
avem timp pentru toate. Sa dormim
sa alergam in dreapta si in stanga
sa regretam ce-am gresit si sa gresim din nou
sa-i judecam pe altii si sa ne absolvim pe noi insine
avem timp sa citim si sa scriem
sa corectam ce-am scris, sa regretam ce-am scris
avem timp sa facem proiecte si sa nu le respectam
avem timp sa ne facem iluziisi sa rascolim prin cenusa lor mai tarziu
avem timp pentru ambitii si bolisa invinovatim destinul si amanuntele
avem timp sa privim norii, reclamele sau un accident oarecare
avem timp sa ne-alungam intrebarile
sa amanam raspunsurile
avem timp sa sfaramam un vis si sa-l reinventam
avem timp sa ne facem prieteni si sa-i pierdem
avem timp sa primim lectii si sa le uitam dupa aceea
avem timp sa primim daruri si sa nu le intelegem
avem timp pentru toate
nu e timp pentru putina tandrete
cand sa facem si asta, murim.



P.S: Am gasit pe un forum ca ar exista si o continuare a poeziei Avem timp. Nu stiu daca asa este dar eu postez si continuarea pentru ca merita:

UPDATE: Am fost informata ca aceasta continuare nu ii apartine lui Paler. Cu toate astea o las pentru ca merita citita.


Nu e timp doar pentru putina tandrete.
Cand sa facem si asta - murim.
Am invatat unele lucruri in viata pe care vi le impartasesc si voua !!
Am invatat ca nu poti face pe cineva sa te iubeasca
Tot ce poti face este sa fii o persoana iubita.
Restul ... depinde de ceilalti.
Am invatat ca oricat mi-ar pasa mie
Altora s-ar putea sa nu le pase.
Am invatat ca dureaza ani sa castigi incredere
Si ca doar in cateva secunde poti sa o pierzi
Am invatat ca nu conteaza CE ai in viata
Ci PE CINE ai.
Am invatat ca te descurci si ti-e de folos farmecul cca 15 minute
Dupa aceea, insa, ar fi bine sa stii ceva.
Am invatat ca nu trebuie sa te compari cu ceea ce pot altii mai bine sa
faca
Ci cu ceea ce poti tu sa faci
Am invatat ca nu conteaza ce li se intampla oamenilor
Ci conteaza ceea ce pot eu sa fac pentru a rezolva
Am invatat ca oricum ai taia
Orice lucru are doua fete
Am invatat ca trebuie sa te desparti de cei dragi cu cuvinte calde
S-ar putea sa fie ultima oara cand ii vezi
Am invatat ca poti continua inca mult timp
Dupa ce ai spus ca nu mai poti
Am invatat ca eroi sunt cei care fac ce trebuie, cand trebuie
Indiferent de consecinte
Am invatat ca sunt oameni care te iubesc
Dar nu stiu s-o arate
Am invatat ca atunci cand sunt suparat am DREPTUL sa fiu suparat
Dar nu am dreptul sa fiu si rau
Am invatat ca prietenia adevarata continua sa existe chiar si la distanta
Iar asta este valabil si pentru iubirea adevarata
Am invatat ca, daca cineva nu te iubeste cum ai vrea tu
Nu inseamna ca nu te iubeste din tot sufletul.
Am invatat ca indiferent cat de bun iti este un prieten
Oricum te va rani din cand in cand
Iar tu trebuie sa-l ierti pentru asta.
Am invatat ca nu este intotdeauna de ajuns sa fii iertat de altii
Cateodata trebuie sa inveti sa te ierti pe tine insuti
Am invatat ca indiferent cat de mult suferi,
Lumea nu se va opri in loc pentru durerea ta.
Am invatat ca trecutul si circumstantele ti-ar putea influenta personalitatea
Dar ca TU esti responsabil pentru ceea ce devii
Am invatat ca, daca doi oameni se cearta, nu inseamna ca nu se iubesc
Si nici faptul ca nu se cearta nu dovedeste ca se iubesc.
Am invatat ca uneori trebuie sa pui persoana pe primul loc
Si nu faptele sale
Am invatat ca doi oameni pot privi acelasi lucru
Si pot vedea ceva total diferit
Am invatat ca indiferent de consecinte
Cei care sunt cinstiti cu ei insisi ajung mai departe in viata
Am invatat ca viata iti poate fi schimbata in cateva ore
De catre oameni care nici nu te cunosc.
Am invatat ca si atunci cand crezi ca nu mai ai nimic de dat
Cand te striga un prieten vei gasi puterea de a-l ajuta.
Am invatat ca scrisul
Ca si vorbitul
Poate linisti durerile sufletesti
Am invatat ca oamenii la care tii cel mai mult
Iti sunt luati prea repede ...
Am invatat ca este prea greu sa-ti dai seama
Unde sa tragi linie intre a fi amabil, a nu rani oamenii si a-ti sustine parerile.
Am invatat sa iubesc
Ca sa pot sa fiu iubit.

Inocenta Pierduta

Mandra si libera zbura,
Zi dupa zi s-aventura,
Vazduhul tot i-apartinea,
Pana cand soarele-apunea.

~
Dar in ziua-ceea, iata,
Cum se-ntampla cateodata,
Spre pamant privi curioasa
La un tip de talie joasa.

~
"Vai, ce pasare ciudata!"
Si se-apropie indata.
Ea p-un gard s-a asezat,
Gata de analizat.

"Nu ai cioc si nu ai pene!

Dar pe fata ce ai? Gene?

Nu esti pasare sau caine,

Dar poat-ai un pic de paine"

~

Amuzat El o priveste

Si din ochi o cantareste

"Paine n-am! Dar pot de-mi ceri

Sa te las sa ma descoperi."

~

"Ce esti tu, de-n zborul meu

Mi-ai aparut ca un zmeu.

Zborul mi l-am amanat.

Spune! Ce m-a indemnat?"

~

El a ascultat atent.

Asemeni unui adolescent

Se apropie cu pas marunt.

"Chiar vrei sa stii ce sunt?"

~

Ea n-apuca sa-i raspunda

Ca El cum statea la panda

O ia-n bratele-i imense

Si aripile-i intinse

~

Astfel de trup i le desprinse

Si cu bratele intinse

Un descantec ii rosteste

Iara pasarea-morteste.

~

El o lasa-ncet din mana,

Iara ea ca o nebuna

Se ridica in picioare

Si-i striga acuzatoare:

~

"Ce mi-ai facut nebune?"

Si-necata in suspine,

"Cum ma duc eu asa acasa?

Cu ast corp de caraghioasa.

~

De ce m-ai transformat

Intr-un om ce-i blestemat?"

Dar Lui aripi i-au crescut

Si spre cer zbura tacut.

~

Iar ea sta acum plangand
Sarmana, nepricepand

Ca-n a dragostei capcana

Devenise ea umana.

De-as canta

Candva cantam.
Cantam candva cuvinte dulci,
cuvinte-nmiresmate
asemeni florilor,
florilor de primavara.

Duios cantam.
Cantam duios oricui dorea
vocea sa imi asculte.
Dar lumea nu vroia
de iubire sa auda.

Acum cantecul mi-e surd,
e surd de dor -
de dor si de durere.
Lumea acuma vrea
cantecul sa mi-l asculte.

Dar nu mai cant.
Oh, de-as canta,
ce s-ar mai bucura
lumea
de suferinta mea.

duminica

Alunec, alunec sub atingerea ta
atingerea ta stapana.
Ma strangi.
Ma strangi cu putere - ma doare.
Ochi in ochi caut trecutul tau
caut sa te descopar.
Tu fugi de ochiul meu cercetator
si ma strangi si mai tare.
Imi strivesti buzele cu gura,
imi strapungi carnea cu dintii.
Nu te opresc.
Pot, dar nu vreau.
Ma abandonez in bratele tale
si incepem un dans dement,
lacom, turbat,
iar tacut,
patul ne sta drept martor.

Otrava (la metrou)

O privire.
O privire fugara.
Vulgara.
Apoi un sarut, unul scurt.
Plec.
Plec si simt cum pielea mea
sufera dupa atingerea ta.
Nu mai esti langa mine
si simt cum trupul mi se sfarma
de dorinta.
O dorinta cruda si pacatoasa.
Dorinta de a te avea pe perna mea.
Esti ca o otrava.
O otrava care ma apasa,
ma sugruma,
ma destrama,
ma topeste...