Castele de carton

Debutul fulminant al Almudenei Grandes cu Varstele lui Lulu, bestsller erotic care a revolutionat literatura spaniola, a impus-o drept una dintre cele mai originale scriitoare tinere ale lumii hispanice. Castele de carton, cel mai recent roman al autoarei, finalist al Premiului International Romulo Gallegos in 2005, este o poveste despre arta, sex, dragoste si moarte. Despre un trio amoros - doi baieti si o fata - si paradisul visat, care devine paradisul pierdut.

"Roman al fericirii si libertatii, Castele de carton exprima caracterul complex, trecator si instabil al tuturor lucrurilor." El Pais

"Proza Almudenei Grandes este impecabila. Cititorul va fi cucerit de arta ei narativa si de extraordinara ingeniozitate cu ajutorul careia isi construieste personajele." La Razon

"Nu am scris un roman erotic, ci o carte despre glorie, despre pretul care trebuie platit pentru a o cuceri si despre tragedia celor care nici macar nu au aceasta optiune." Almudena Grandes

click AICI pentru a vedea si parerea celor de la bookblog.ro

----------------------------------------------------------------------------------------------------------

Sasha: so... ti-a placut cartea?

Malakay: a fost o carte interesanta...da

Sasha: e prima carte a carui autor era o femeie pe care ai citit-o?

Malakay: nu, prima carte scrisa de o femeie a fost Interviu cu un vampir de Anne Rice

Sasha: ahaaaaaaaaa, deci nu esti misogin literar. prin misogin literar inteleg specimenele care dispretuiesc scriitoarele

Malakay: nope,nu discriminez dupa sex autorii, ori e buna lucrarea ori nu, sunt barbati care scriu execrabil si femei care scriu genial

Sasha: si invers

Malakay: tu crezi in discriminarea asta intre sexe in ceea ce priveste literatura?

Sasha: mai, spiritul meu misogin ma impinge sa iti aduc la cunostiinta ca in lumea asta larga exista mai multi autori masculi decat femele. pe de alta parte, sunt constienta de faptul ca o mare perioada de vreme femeilor le era negat dreptul la exprimare. deci, da si nu.

Sasha: in general impart literatura in ce-mi place si ce nu, nu in man made si female piss

Sasha: e prima carte scrisa de un spaniol, pe care ai citit-o?

Malakay: da

Sasha: presupun ca celelalte au fost ori productii romanesti ori americane. de ce crezi ca nu ai mai citit si din alte culturi?

Malakay: in mare parte americane, partial pentru ca au o notorietate semnificativ mai mare, alaturi de lucrarile din Marea Britanie, dar si pentru ca eu in general citesc SF si horror/thriller, si nu am cautat niciodata expres un scriitor de alta nationalitate

Sasha: deci tu spui ca in materie de advertising americanii isi publica mai bine best seller-urile decat altii, corect?

Malakay: hmmmmm... da, pentru ca multe carti americane sau englezesti sunt transformate in ecranizari ceea ce ii da automat un grad de advertising mult mai mare decat restul

Sasha: adevarat, pe de alta parte acelasi lucru se intampla si cu filmele. sa fim seriosi si daca s-ar fi ecranizat cartea asta tot nu ai fi pus mana pe ea daca nu ti-o inmanam eu

Malakay: foarte probabil, nu e exact genul de carte pe care as lua-o la puricat fara recomandare

Malakay: ce diferente ai observat intre sa zice... un scriitor american si unul spaniol?

Sasha: in afara de diferentele culturale si prin asta ma refer la locuri ca punct de reper, credinte si altele, nu e mare diferenta, cel putin pentru genul asta de carte.

Sasha: bun, hai sa discutam un pic de subiect. cum ti se pare marturisirea unor experiente sexuale de catre o femeie in comparatie cu cele ale unui barbat?

Malakay: in primul rand mult mai incitante, mai ales prin prisma realitatii. O experienta sexuala are complet alta dimensiune pentru o femeie decat pentru un barbat, la toate nivelele imaginabile. Un barbat nu poate descrie sexul la fel de bine ca o femeie pentru ca lui ii lipseste scanteia aia de pasiune

Sasha: deci, eu sunt misogina si tu esti feminist. ok continua

Malakay: nup, eu iti relatez cum mi s-a parut mie cartea

Sasha: ok, e adevarat aceeasi impresie o am si eu. femeia gaseste simboluri si exprimari mai senzuale decat barbatul.

Sasha: subiectul in sine cum ti se pare?

Malakay: interesant... starneste in mine sentimente contradictorii

Sasha: contradictorii in ce fel? nu concepi ca o femeie sa iubeasca 2 barbati? sau te deranjeaza ca si-o si trag?

Malakay: e chestia aia de conformitate cu societatea, stiu ca suna ipocrit ca o spun dar asta mi-a inspirat...ideea in sine e foarte buna, daca nu gasesti in o persoana ce vrei si gasesti in 2 si poti sa le pastrezi pe amandoua cu repercusiuni minime atunci presupun ca e acceptabil

Malakay: atitudinea rebela pe care o iau protagonistii e o alternativa foarte buna de la previzibilitatea exagerata a multor romane de acelas gen

Sasha: teoria ta ar sta in picioare daca finalul cartii nu ar fii cel care este. repercusiunile minime de care zice au fost devastatoare pentru toate personajele

Malakay: finalul cartii nu e neaparat repercusiunea faptului ca ei 3 se iubeau, e mai degraba suma circumstantelor care ii impinge inexorabil acolo

Sasha: poate, sau poate greseala lor a fost chiar umanitatea de care dadeau dovada. greseala lor e aceeasi a tuturor; nu spui cand tre sa spui ce simti, si spui cand nu trebuie

Sasha: de-aia s-a format golul, de-aia s-au despartit, daca nu si-ar fi ascuns chestii si nu ar fi ramas lucruri nespuse nu s-ar fi intamplat asta. dar asta e firea omului sa strice ce-i frumos.

Sasha: de ce crezi ca-i spune Castele de carton?

Malakay: pentru ca dragosea lor, planurile si tot s-au daramat in final ca si cum ar fi fost cele mai fragile lucruri din lume

Duality

Prima fraza e mereu cea mai grea... in orice, fie ca este inceputul unei conversatii cu un necunoscut sau chiar cu o persoana familiara, fie ca este vorba de un referat, fie ca este vorba despre un roman. Dar ce face ca aceasta prima fraza sa fie asa de greu de formulat?

De ce ne temem in fond? E doar o fraza, o transpunere in cuvinte a unor ganduri care se intampla la momentul respectiv sa fie in mintea noastra si care au legatura intr-o oarecare masura cu subiectul pe care noi l-am vizat. Dar daca este vorba de mai mult? Daca in spatele fiecarui cuvant care se creeaza sta un proces atat de complex si obscur incat noi insine suntem inconstienti de existenta lui?

Dualitatea e un lucru fascinant, si nici o fiinta nu are aceasta caracteristica mai pregnanta si mai dezvoltata ca omul. E adevarat, traim intr-o lume a dualitatii, chiar si lumea din noi e o lume duala. Fiecare dintre noi se vede ca ceea ce ar vrea sa fie si doreste, bine-nteles, ca cei din jur sa il vada la fel. Pe de alta parte persoana in cazua este perfect constienta ca mascarada pe care o afiseaza nu poate sa duca la nesfarsit si in final reprezinta doar un zid care sa il sau sa o apere de ce e dincolo?... sau poate ca nu e asa deloc. Poate persoana in cauza traieste intoxicata cu sentimentul acesta de falsa valoare.

Intrebarea mea este, de ce ne afisam unor persoane cu aceste masti si altora nu? Ce rezonanta au cuvintele unora de ne dezarmeaza? Ce adevaruri vedem cand ne uitam in oglinda sufletului cuiva de nu mai simtim nevoia sa ne deghizam? Traim in fond intr-o lume a oglinzilor nu? Fiecare isi vede reflexia in altcineva, intr-o oarecare masura cel putin.

Eu personal am cunoscut doua cazuri in care voluntar sau nu, nu am apelat la nici o masca, nu am vrut sa indulcesc perceptiile sau sa spun ce voia sa auda persoana respectiva.

Oare folosim masti pentru ca stim ca interlocutorul nostru nu este capabil sa accepte ce se ascunde in spatele lor? De cate ori vi s-a cerut sa va destainuiti fara retineri cuiva si de cate ori v-ati simti comozi facand asta? Ma gandeam serile trecute la acest subiect si mi-am dat seama ca defapt persoanele respective nu vor sa afle ce se afla dincolo de zid.

Pe de alta parte, relatii pot fi fondate si pe baza mastilor acestora, desi sincer nu am fost niciodata adeptul unei asemenea relatii... Inchiei acest articol cu urmatoarea intrebare. Voi ce ati alege? O masca sau un adevar pe care e posibil sa nu vreti sa-l auziti? Sa tinem minte ca o minciuna in care se crede cu destula putere e la fel de buna ca un adevar, si de multe ori mai maleabila...

Un imn al Pastelui

A heroine, A deity
On Heroin, or vanity
To jack their personality
Beyond normal humanity.

A crowd of massed humanity,
Bow and worship diligently.
He’s built a loyal following
And they steer him thoroughly.

But jealous man plots from the pews,
No need for valid righteousness.
One slightly truthful word set free,
Will turn the tides quite easily.


Our accusations need not be,
What would bury mortal man.
The sins of our own deity,
are tiny, but on these we stand.

We don't cry
For the gods that die by our hands
We throw stones at our gods
Take a stand
Weaping and destroy our stigma martyr
...stigma martyr

So once upon the podium,
A crucifix we then erect,
And nail our hero heartily,
hands and feet, we bind his neck.

The reasons for our worship fades,
Our Idol drenched in his own blood,
Forgotten are the virtues that we,
Valued beyond royalty.

We don't cry
For the gods that die by our hands
We throw stones at our gods
Take a stand
Weap and destroy our stigma martyr
...stigma martyr

With joy we dig his shallow grave,
Anticipating pains to come.
We watch the wriggling dance of death,
And laugh light hearted at deaths fun.

We pounded out the joyous light.
Our saviors buried now for years.
A legend now of time gone by,
A martyr of forgotten tears.

We don't cry
For the gods that die by our hands
We throw stones at our gods
Take a stand
Weap and destroy our stigma martyr
...stigma martyr

Multumim Sashei pt ca putem sa si ascultam melodia :P

Puppet show

No rhyme I wish to sing this day,
No answer will I give as you pray,
No measure or rules do I obey.

I watch as puppets dance on shadowed stages,
As jesters cry out and tumble through the ages,
As curtains rise and fall over the shows of madness,
They all dance the dance of nothingness.
And all they do is play with selfishness.

They’re fallen angels,
Clockworks elevated to the most natural process
They send our blood racing with their beauty,
Their smile is the bringer of irreproachable pleasures…
They are Gaia, they are Eve, and they are Lylith.
They are Uranus, they are Adam and they are Lucifer…

And all I see is the hypocrisy behind it all.
And the strings that make them dance.
And with my dark scythe,
I mercilessly sweep away the bonds that bind them…
Forever wash away the taint they bring.
And laugh, and fade back into the shadow.
And watch them turn to dust, mocking the fates as they wither…

Pastele

Am citit si eu ce a scris Sasha pe blog…ca deh…lucram pana la urma la comun…Eu am propria mea viziune asupra bombardamentului de propaganda care se revarsa asupra noastra de sarbatori… Vreau sa subliniez faptul ca sunt crestin, ca ma duc la biserica… desi recunosc ca e destul de rar evenimentul, si ca inca imi fac cruce nopatea inainte de a ma culca…

Cu toate astea nu pot sa sper sa gasesc vreun argument care sa contrazica acest bombardament de propaganda… Pentru mine personal, Craciunul, Pastele pana si ziua mea si-au pierdut progresiv din semnificatie… Daca la inceput… pe la 3 ani abea asteptam sa ma trezesc sa vad ce e sub pom, credeam in tot si toate si eram pregatit sa imi apar aceasta credinta q fiecare fibra din corpul meu, acum… ce pot sa va spun… Lucrurile s-au schimbat.

Poate ca “somitatile” televiziunii considera ca prin accentuarea uni aspect cu care ne-am oboisnuit si arhiobisuit an de an, anume filmele astea tematice, pot sa compenseze banalitatea in care ne scufundam…

O sa va fac o confesiune… Piatra de temelie a credintei mele a fost zdruncinata saptamana asta, si cu toate astea cumva am pastrat ce vestigiu a mai ramas intact din credinta mea… un sincretism ciudat intre un paganism usor, o filozofie de viata brazdata de o indiferenta covarsitoare si crestinismul cotidian… Sincer nu vad cum am merita sa mai beneficiem inca odata de un favor de genul salvarii de la vreo divinitate…

Nu stiu daca sunt singurul la care fenomenul de degradare a simbolului sarbatorilor s-a manifestat… poate ca adanc in sufletul nostru nici noi nu mai credem ca suntem demni de salvare… Sau poate ca nu… Indiferent de ce parere avem faptul ca fenomenul e simtitor si ca lumea isi creaza propria verisune asupra evenimentelor biblice.

Eu sincer nu dau nici o importanta faptului ca Iisus a fost om sau zeu… A fost o personalitate (divina sau umana) care a sfarsit cricificat de pesonalele pe care incerca sa le ilumineze, doar pentru ca propavaduia toleranta, respectul, dragostea, si intelegerea si pentru mine asta e mai mult decat suficient sa cred nu numai in cauza ci si in persoana/divinitate…

Sa speram ca poate anul asta sarbatorile o sa aduca ceva mai … inviorator elementelor deja banale cu care ne-am obisnuit…

Pheonixul negru

Din cenusa m-am nascut,
Pheonix negru al pieirii,
Am uitat ca am murit
Mancat de pacatul mandriei

Nu am ochi sau buze strambe,

Nu vad ura si dispret
Ma indrept spre neanturi sumbre,
Zbor pe ale mele aripi mandre
Imbracat in foc maret.

Nu gasesc pamantul vrednic
Ca pe mine sa m-atinga ,
Eu sunt cea din urma umbra
Cel ce Soarele cel vesnic
Face noaptea sa se-ascunda

Nu am tel si nici dornite,
Imparat fara supusi...
Zbor pe aripile-mi hade
Ce ma poarta prin vazduh.

Si cand ceasul o sa sune,
Si din cer ma prabusesc,
In caderea mea fatala
Sfidator o sa zambesc.

Fiindca timpul imi e tata,
Si abisul mi-e camin.
Fiindca moartea imi e hrana,
Si ca stelelor ma-nchin...

Nu exista alinare
Nu o caut, nu o vreau
Mandru Pheonix care arde
Doar cenusei ma predau...

Introducere in razboi

Eu nu am povesti sa va spun, nu am constatari legate de empiric sau spiritual. Eu o sa va povestesc pur si simplu o serie de evenimente care mi se par relevante din perspective mea (pe care puteti sa o gasiti ca fiind obiectiva sau subiectiva, de la caz la caz).

O sa incep prin a va intreba ce considerati ca reprezinta fericirea? Stiu ca pare un subiect banal si usor melodramatic... Toti cauta fericirea, toti se plang ca nu o gasesc. Am auzit multa lume spunanad ca nu e fericita cu adevarat decat daca e langa cineva; eu sincer nu cred in asa ceva. Nu cred si nu voi crede niciodata ca ceva de genul asta o sa fie vreodata legat de ceva din exterior. Esti fericit sau fericita pentru ca sti de ce esti capabil si sti cum sa obtii ce vrei.

Se spunea ca zeii nu ii vor ajuta pe cei care nu se ajuta. Citatul asta mi se pare superb. Sunt multe chiestii care mie personal imi creaza o stare de euforie si variaza de la un miros subtil care sa imi inunde narile, pana la o insiruire de cuvinte sau note care sa ma imbete cu intelesurile lor ascunse.

In definitiv eu sunt cu adevarat fericit cand ma simt liber, cand nu am nimic si nimeni care sa incerce sa ma tina in spate. Totul se petrece la nivel psihologic. Probabil e la fel ca modul in care esti vazut, atata timp cat tu te afisezi ca o persoana capabila si sigura pe tine nu ai cum sa nu atragi privirile celorlalti catre tine.

Asta e pentru mine o fericire durabila pentru ca nu tine de altcineva sau de orice alt factor exterior, desi din pacate nu am gasit inca reteta sa o mentin intangibila. Important este ca stiu ce inseamna pentru mine si cum sa o ating.

Probabil e o discutie destul de neinspirata pentru debutul meu in lumea blogurilor dar e un subiect destul de cotidian, de care ma izbesc tot timpul de la dimineata devreme cand ma trezesc pana la ora tarzie la care ma culc.

Traim intr-o era in care empiricul e zdrobit de ratiune, speranta e sufocata de ambitie si de planificare sistematica, iar noi devenim mai mult decat umani prin dezumanizarea valorilor vechi.

Devenim exact ca marile pacate ale lui Dante...Wrath, Gluttony, Lust, Envy, Pride, Sloth and Avarice (va rog sa scuzati combinatia de romana cu engleza, imi e mai comod asa). Si cu toate ca ne inecam in decandenta asta dulce ca ambrozia, ma exista inca virtutile vechi ale omului sustinute cu indarjire si incapatanare de fiecare in parte pana la urma. Onoare, adevar, echilibru, ordine, perseverenta, credinta, inca exista. Am trecut de la un razboi steril intre noi la un razboi afectiv si plin de sensuri mistice cu noi insine, un razboi al exteriorului cu interiorul.

Probabil unii dintre voi ati constientizat asta intr-o oarecare masura, probabil in clipele alea in care de la sentimentu de intangibilitate ati trecut la nesiguranta intr-o secunda.

Traim pana la urma intr-o lume a oglinzilor si ce arata ele e posibil sa nu ne placa.Tot ce pot sa va urez e “razboi fericit” si un Vae Victus! tuturor celor care se gandesc sa se dea batuti.

Man made God

In the crooked shadows, as they die
Underneath a tree I lie
I hear the light as it screams with fury
As beneath the night it’s buried
I see hatred, I see lust
As I watch the rising dusk
They make love and they wage war
They see my shape from afar

I’m a man made god, cast down to earth
Drinking deep of beauty’s worth
Savoring of its savage splendor
Mesmerized by all its grandeur
But what of us, the ones that watch
Do we matter all that much?
Does the sky care if I admire
It’s dismal show filled with desire?

Man made god I am indeed
But for all my worth I need
No kingdom, no court or palace
But a place to quench my malice
For we are princes of the dust
We crush innocence as we must
But in this exile of my making
I understand what they are faking
With this display before my eyes
I hear the fear that fills their cries

But I know that we are falling
And I know the light is coming
Where oh were can we seek shelter
When all we build we tare asunder
Our fate is cruel, our pride is dooming
Twilights over us are looming
But we never raise our heads
To feel the sun’s silver threads
Yet what does all this matter
If tomorrow will be better?

We are gods and kings alike
Crafting futures as we like
Marching forward always grinning
Bidding the world to keep spinning
I dance in ash and smile in sun
Never knowing what I’ve done…

Nightwalker

Night oh, come and drench my mind
Bring forth new truths that I may find
Flay my thoughts and bring me doubt
Make me see what life’s about…

Dancing shadows, static light
A made-up world in which I might
See the mirror and it’s truth
And watch as I warp with each new find
Can’t pretend I have the focus
Can’t say I know the “us”
I’m just looking all alone
As quietly in the night I moan
Stepping steps I stepped before
Walking, dancing all alone…

Like a blind man seeking sight
Like a bird with broken wings
I rob the night of precious things
But what do starry diamonds matter
When I can’t truly find my better…

She’s somewhere under the glass moon
Waiting for me bring her boon
The freedom promised long ago
With brand new wings for her to soar
I walk I dance I laugh I sing…
I want for clarity to bring,
To show me ways to understand
The starry web she wove above

The diamonds she sets on my canvass
The lights she uses to quell my madness
And so I dance, sing and laugh away
The life I’m granted, thrown away
Because I know in actuality
She holds my truest immortality

The only thing that truly frees
Her touch, her smile, her smell her kiss
I want it all and I know not
What price to pay for what I’ve got
So till I get the answer sought
I’ll soar to you on the ebb of night