Obişnuinţa - ceva mai stupid ca lenea

"Obişnuinţa - adică ceva mai stupid ca lenea -

ne face să rămânem nemişcaţi în mlaştină

şi să ne împotmolim tot mai mult."

(Honore de Balzac)

<<>>

Ies din casa si ma indrept inspre statia de tramvai. Pasii ma duc unde stiu ei mai bine, sarmanii n-au nici o vina - pe drumul pe care mergeam odinioara sambetele. Ma urc in tramvai si, ca de obicei, incerc sa ignor oamenii din jurul meu. Ma asez langa geam de unde pot sa privesc aceleasi strazi, cu aceleasi blocuri, unde locuiesc aceeasi oameni care anima acelasi peisaj dintotdeauna.

Cobor dupa patru statii si ma indrept cu restul lumii spre trecerea de pietoni. E rosu; ma opresc. Se face verde dar nu traversez ca toata lumea. Raman pe loc pentru cateva clipe apoi fac stanga-nprejur si ma sui in alt tramvai. Usile se inchid iar constiinta mea nu intarzie sa-mi tranteasca in fata adevarul crud: 'Proasto! Ai uitat ca v-ati despartit? Nu o sa mai cobori niciodata la statia aia. Nu mai ai pentru ce!'

Am ajuns la urmatoarea statie. Si apoi la urmatoarea. Si la urmatoarea. Niciodata la cea din urma.

(fragment din viata mea)

<<>>

Intr-o lume in care lucrurile evolueaza cu o viteza asemanatoare celei din filmele Science Fiction, oamenii indragesc, paradoxal, tot mai mult obisnuinta.

Auzim zilnic de persoane care primesc oferte care le-ar putea aduce un trai mai bun decat ce au in momentul de fata, dar care refuza schimbarea. De ce? Pentru ca oamenii sec. al XXI-lea sunt comozi. Iar eu percep comoditatea ca o forma mai cizelata a lenii.

S-au obisnuit sa se trezeasca la 5 dimineata pentru a ajunge la 8 la birou. S-au obisnuit sa astepte in statie timp de 10-15 minute, indiferent de starea vremii, un mijloc de transport in care s-au obisnuit sa stea ca sardelele inconjurati de mirosuri care variaza de la parfumuri de marca la arome care au in compozitie tutun, alcool, transpiratie si jeg.

S-au obisnuit sa ajunga la locul de munca unde trebuie sa suporte ifosele unui fiu, nepot sau fin de-al patronului, care ajuns la pubertate face ce vrea cu banii lu' tati. Si s-au obisnuit sa tina locul colegilor blonavi sau aflati in concediu medical, toate pe un salariu jenant dar, cu care s-au obisnuit.

Apoi, cand programul - care, de obicei, se poate prelungi, fara compensatii ulterioare, cam "cat vrea muschiul" sefului - ia sfarsit, acestia pleaca inspre casele lor, cu aceleasi mijloace de transport in comun imputite si degradante cu care au venit.

Acasa sunt cateodata prea obositi sa mai manance ceva si se trantesc in pat unde adorm la televizor, unii dintre ei cu speranta ca urmatoarea zi va fii altfel.

Dar n-o sa fie altfel. N-o sa fie niciodata altfel, atata timp cat nu vor dori sa iasa din monotonia in care se complac si sa-si ia in maini fraiele propriilor lor vieti.

Atata timp cat nu vor face o nenorocita de scoala de soferi si nu vor trage tare cateva luni pentru a-si lua in rate o nenorocita de masina la mana a 2-a. Din cer nu pica masini si nici carnete de sofer!

Atata timp cat nu vor cauta un alt job, un job care sa le ofere sansa sa faca ceva de viitor. Nu e foarte greu sa completezi un CV pe care sa-l trimit unor site-uri specializate in oferte de munca. Pentru ca altfel nu o sa vina nimeni la tine sa te intrebe: "Nu ai vrea un post la mine la firma?" Trebuie doar sa vrei!

<<>>

Obisnuinta este o boala grava cu care fiecare dintre noi ne infectam fara sa vrem. Este la fel de involuntara ca si actul de a te indragosti.

Ca orice boala, obisnuinta poate avea urmari neglijabile sau foarte grave.

Primele sunt actiuniile banale care au devenit reflexe, precum stingerea luminilor cand iesi din casa sau spalatul pe maini dupa ce am fost la W.C. sau scrumatul sau dusul dupa sex.

Celalalt tip de obisnuinta este cel care creeaza dependenta, iar schimbarea brusca a unui astfel de obicei poate duce la o explozie emotionala.

De exemplu, o mama care este obisnuita sa-si sarute copilul inainte de culcare va simtii un gol imens in suflet cand acesta va fii in tabara sau la bunici.

Acel telefon primit seara de la persoana iubita in care iti povesteste ce a facut in ziua respectiva si in care se intereseaza de cum ti-a mers este unul dintre lucrurile cu care ne obisnuim cel mai repede. Iar cand telefonul nu mai suna despartirea pare cu atat mai dureroasa.

<<>>

Obisnuinta este dupa parerea mea cel mai puternic drog, pe care ne-am invatat sa-l savuram zilnic. Si cu toate ca stim ca suntem sclavii acesteia, ca suntem dependenti de lucrurile pe care noi le vedem ca fiind o normalitate, adesea nu gasim puterea de a lupta in contra ei. Asemeni efectelor substantelor halucinogene, nu putem sa ne descatusam din lantul obisnuintei.