Cum mi-am petrecut Pastele

In timp ce lumea se indopa cu miel si oua in spiritul sarbatorilor pascale (ma enerveaza crunt exprimarea asta jurnalistica), eu ma intretineam cu Stephen Kingul Japoniei, Koji Suzuki.

Pentru inceput sa va prezint putin coperta.
"Un roman-cult, o ecranizare celebra: The Ring - Avertizarea.

Cum este posibil ca patru tineri -- patru prieteni -- sa moara simultan prin stop cardiac? Ziaristul Asakawa incepe o ancheta pe cont propriu. Curand, toate indiciile il conduc catre o caseta video misterioasa. O cauta. O gaseste. Vede o inregistrare stranie. De aici incolo, timpul devine palpabil si realitatea este acoperita de umbrele unui trecut mai viu decat prezentul. Asakawa are o singura certitudine: daca in sapte zile descifreaza secretul casetei, va trai; daca nu... In acest joc la limita nebuniei, viata lui pare a fi unica miza. Acesta sa fie adevarul?"

"Cei care au vazut filmul vor avea parte de cateva surprize socante" THE GLOBAL AND MAIL

"La fel ca un alchimist, Koji Suzuki are capacitatea miraculoasa de a opera transmutatia de la banal la inspaimantator" RUE MORGUE

"Ring este scris ca un sonet. Este un generator de neliniste" JOHN CUTE, SCIENCE FICTION WEEKLY

Iata un citat (defapt 2) care m-au pus serios pe ganduri:

Ryuji: "Vezi tu, virusii se situeaza la limita dintre fiinte si lucruri neinsufletite. Unii chiar au emis teoria ca la origine virusii sunt gene umane, dar nimeni nu stie precis de unde provin sau prin ce mecanism au aparut. Un singur lucru e cert, si anume ca sunt foarte strans legati de aparitia si evolutia vietii. [...]

Nu gasesti ca e fascinant, Asakawa? Nu te intriga ideea ca genele au evadat din celulele noastre si au devenit o noua forma de viata? Poate ca toate contrariile au fost candva identice. Toate. Chiar lumina si intunericul... inainte de Big Bang au convietuit in deplina pace, fara cintradictii. Dumnezeu si Diavolul la fel. Diavolul este doar un dumnezeu cazut in dizgratie. La inceput nu a existat nicio distinctie intre Bine si Rau. Masculin si feminin? Candva toate fiintele erau hermafrodite, precum viermii sau melcii de azi, si aveau organe sexuale de ambele genuri. Nu crezi ca asta e simblul ultim al puterii si frumusetii? ..."

Enjoy the book si pt mai multe detalii accesati site-ul editurii Humanitas.

Un imn al Pastelui

A heroine, A deity
On Heroin, or vanity
To jack their personality
Beyond normal humanity.

A crowd of massed humanity,
Bow and worship diligently.
He’s built a loyal following
And they steer him thoroughly.

But jealous man plots from the pews,
No need for valid righteousness.
One slightly truthful word set free,
Will turn the tides quite easily.


Our accusations need not be,
What would bury mortal man.
The sins of our own deity,
are tiny, but on these we stand.

We don't cry
For the gods that die by our hands
We throw stones at our gods
Take a stand
Weaping and destroy our stigma martyr
...stigma martyr

So once upon the podium,
A crucifix we then erect,
And nail our hero heartily,
hands and feet, we bind his neck.

The reasons for our worship fades,
Our Idol drenched in his own blood,
Forgotten are the virtues that we,
Valued beyond royalty.

We don't cry
For the gods that die by our hands
We throw stones at our gods
Take a stand
Weap and destroy our stigma martyr
...stigma martyr

With joy we dig his shallow grave,
Anticipating pains to come.
We watch the wriggling dance of death,
And laugh light hearted at deaths fun.

We pounded out the joyous light.
Our saviors buried now for years.
A legend now of time gone by,
A martyr of forgotten tears.

We don't cry
For the gods that die by our hands
We throw stones at our gods
Take a stand
Weap and destroy our stigma martyr
...stigma martyr

Multumim Sashei pt ca putem sa si ascultam melodia :P

Puppet show

No rhyme I wish to sing this day,
No answer will I give as you pray,
No measure or rules do I obey.

I watch as puppets dance on shadowed stages,
As jesters cry out and tumble through the ages,
As curtains rise and fall over the shows of madness,
They all dance the dance of nothingness.
And all they do is play with selfishness.

They’re fallen angels,
Clockworks elevated to the most natural process
They send our blood racing with their beauty,
Their smile is the bringer of irreproachable pleasures…
They are Gaia, they are Eve, and they are Lylith.
They are Uranus, they are Adam and they are Lucifer…

And all I see is the hypocrisy behind it all.
And the strings that make them dance.
And with my dark scythe,
I mercilessly sweep away the bonds that bind them…
Forever wash away the taint they bring.
And laugh, and fade back into the shadow.
And watch them turn to dust, mocking the fates as they wither…

Pastele

Am citit si eu ce a scris Sasha pe blog…ca deh…lucram pana la urma la comun…Eu am propria mea viziune asupra bombardamentului de propaganda care se revarsa asupra noastra de sarbatori… Vreau sa subliniez faptul ca sunt crestin, ca ma duc la biserica… desi recunosc ca e destul de rar evenimentul, si ca inca imi fac cruce nopatea inainte de a ma culca…

Cu toate astea nu pot sa sper sa gasesc vreun argument care sa contrazica acest bombardament de propaganda… Pentru mine personal, Craciunul, Pastele pana si ziua mea si-au pierdut progresiv din semnificatie… Daca la inceput… pe la 3 ani abea asteptam sa ma trezesc sa vad ce e sub pom, credeam in tot si toate si eram pregatit sa imi apar aceasta credinta q fiecare fibra din corpul meu, acum… ce pot sa va spun… Lucrurile s-au schimbat.

Poate ca “somitatile” televiziunii considera ca prin accentuarea uni aspect cu care ne-am oboisnuit si arhiobisuit an de an, anume filmele astea tematice, pot sa compenseze banalitatea in care ne scufundam…

O sa va fac o confesiune… Piatra de temelie a credintei mele a fost zdruncinata saptamana asta, si cu toate astea cumva am pastrat ce vestigiu a mai ramas intact din credinta mea… un sincretism ciudat intre un paganism usor, o filozofie de viata brazdata de o indiferenta covarsitoare si crestinismul cotidian… Sincer nu vad cum am merita sa mai beneficiem inca odata de un favor de genul salvarii de la vreo divinitate…

Nu stiu daca sunt singurul la care fenomenul de degradare a simbolului sarbatorilor s-a manifestat… poate ca adanc in sufletul nostru nici noi nu mai credem ca suntem demni de salvare… Sau poate ca nu… Indiferent de ce parere avem faptul ca fenomenul e simtitor si ca lumea isi creaza propria verisune asupra evenimentelor biblice.

Eu sincer nu dau nici o importanta faptului ca Iisus a fost om sau zeu… A fost o personalitate (divina sau umana) care a sfarsit cricificat de pesonalele pe care incerca sa le ilumineze, doar pentru ca propavaduia toleranta, respectul, dragostea, si intelegerea si pentru mine asta e mai mult decat suficient sa cred nu numai in cauza ci si in persoana/divinitate…

Sa speram ca poate anul asta sarbatorile o sa aduca ceva mai … inviorator elementelor deja banale cu care ne-am obisnuit…

Pheonixul negru

Din cenusa m-am nascut,
Pheonix negru al pieirii,
Am uitat ca am murit
Mancat de pacatul mandriei

Nu am ochi sau buze strambe,

Nu vad ura si dispret
Ma indrept spre neanturi sumbre,
Zbor pe ale mele aripi mandre
Imbracat in foc maret.

Nu gasesc pamantul vrednic
Ca pe mine sa m-atinga ,
Eu sunt cea din urma umbra
Cel ce Soarele cel vesnic
Face noaptea sa se-ascunda

Nu am tel si nici dornite,
Imparat fara supusi...
Zbor pe aripile-mi hade
Ce ma poarta prin vazduh.

Si cand ceasul o sa sune,
Si din cer ma prabusesc,
In caderea mea fatala
Sfidator o sa zambesc.

Fiindca timpul imi e tata,
Si abisul mi-e camin.
Fiindca moartea imi e hrana,
Si ca stelelor ma-nchin...

Nu exista alinare
Nu o caut, nu o vreau
Mandru Pheonix care arde
Doar cenusei ma predau...

Sufocata de Iisus

Deci da! Oficial mi s-a reconfirmat o veche teorie. SUNTEM BOMBARDATI CU STEREOTIPII IN PERIOADA SARBATORILOR!!!

Ati observat ca in ultimii 5 ani, daca nu si mai mult, de fiecare Craciun se difuzeaza trilogiile Singura acasa sau Cine cu cine vorbeste? Asta pe langa restu de filme cu si despre Mos Craciun, toate facute pe acelasi tipar: cineva nu mai crede, de regula un pusti ai carui parinti sunt despartiti, si pana la sfarsitul filmului isi recapata credinta in batranelul aducator de cadouri.

Acelasi lucru se intampla si de Pasti. Miercuri, ziua in care bunica-mea cumpara toate ziarele care au carte sau DVD cadou, am fost bombardata cu fenomenul Iisus: Saptamana Financiara avea cartea Iisus. Fiul Omului, Cotidianul cu Ispita si cela 10 porunci, iar ceea ce am vizionat in urma cu doar 5 minute, Ultima ispita a lui Iisus, furnizata bunica-mii de Romania Libera.

Nu ma deranjeaza cu nimic propaganda si felul in care ziarele isi fac publicitate, dar simt ca Iisus ma sufoca. Ma sufoca sa vad in fiecare an aceeasi poveste dar altfel spusa. De la Iisus din Nazaret, cu Robert Pawell (vorba Oanei: tipu' care-a innebunit dupa) din 1977, pana la Patimile lui Hristos a lui Mel Gibson, viata lui Hristos intre Florii si rastignire, implicit Inviere, se tot modifica.

In aceasta ecranizare, intitulata Ultima ispita a lui Iisus, exista bine-nteles o alta varianta a povestii. Regizor : Martin Scorsese, nominalizat la Premiile Academiei pentru "Cele mai bune realizari regizorale", Globul de Aur pentru cea mai buna actrita in rol principal (Barbara Hershey - o Magdalena desavarsita din punctul meu de vedere) , cea mai buna coloana sonora (Peter Gabriel), inspirat din romanul lui Nikos Kazantzakis.

Buuuuuuuuuuun; dupa socul de a-l vedea pe Goblinul verzui din Spiderman (William Dafoe) in rolul lui Iisus, ma calmez pentru ca filmul a fost facut in 1988, deci ori cu un pic inainte ori cu un pic dupa ce m-am nascut, raman naucita de faptul ca Iisus se pupa pe gura cu Ioan Botezatorul. Trecand peste acest amanunt gay, nu trece o alta ora ca se saruta cu Iuda (celebrul Harvey Keitel) dupa ce il roaga pe acesta sa-l tradeze.

Uimirea mea vine din altceva. Si anume din faptul ca inainte cu multi ani de aparitia controversatelor carti Codul lui DaVinci a lui Dan Brown, de Apocalipsa dupa Iuda si de Psalmii si destainuirile Mariei Magdalena, acest film induce o relatie amoroasa intre Iisus si Magdalena, iar Iuda nu numai ca este rugat de Mantuitorul Insusi sa-L tradeze, dar el se opune vehement.

Alt amanunt care m-a frapat a fost acela ca Dafoe a interpretat un altfel de Iisus decat eram eu obisnuita. Adica, sa fi seriosi, dupa ce il vad pe James Caviezel cum indura toate atrocitatile si totusi ramane ferm pe pozitie, mi-e foarte greu sa accept un Iisus care se indoieste de faptul ca el este Mesia si care pica in cursa Satanei mai des decat clipeste.

In orice caz, ideea era ca: m-am saturat de reclama facuta pe baze religioase. Nu sunt eu religioasa, ba chiar din contra, dar e deranjant cum ceva profund e folosit pentru a face vanzare.

Pentru a incheia intr-o nota pozitiva, celor care nu s-au saturat inca sa-L vada pe Hristos biciuit, scuipat, balacarit si crucificat le recomand sa vada Ultima ispita a lui Iisus.

Gândurile unui mort

de Lucian Blaga - vol. Paşii profetului (1921)

De mână-aş prinde timpul ca să-i pipăi

pulsul rar de clipe.

Ce-o fi acuma pe pământ?

Mai curg aceleaşi stele peste fruntea lui în stoluri

şi din stupii mei

mai zboară roiuri de albine spre păduri?

Tu, inimă, eşti liniştită-acum!

Mult a trecut

de când îmi răsfrângeai în pieptul scund

un soare nou în fiecare dimineaţă

şi-o suferinţă veche-n orişice amurg?

O zi?

Sau poate veacuri?

Un stânjen doar deasupra mea-i lumină.

Flori cu sâni de lapte îmi apasă lutul.

Să pot

eu mi-aş întinde mâna şi le-aş strânge într-un mănunchi

să le cobor la mine,

dar

pământul poate nu mai are flori.

Gândul meu şi veşnicia seamănă

ca nişte gemeni.

Ce lume se va zbate azi în valurile zilei?

Ades un zgomot surd mă face să tresar.

Să fie paşii sprinteni ai iubitei mele,

sau e moartă şi ea

de sute şi de mii de ani?

Să fie paşii mici şi guralivi ai ei,

sau poate pe pământ e toamnă

şi nişte fructe coapte-mi cad mustoase, grele,

pe mormânt,

desprinse dintr-un pom, care-a crescut din mine?

Povara maturitatii

“Copilărie. Perioadă a vieţii umane,
intermediară între idioţia pruncie şi nebunia tinereţii
- la doi paşi de păcatele maturităţii şi la trei de regretele bătrâneţii.”

Ambrose Bierce în Dicţionarul Diavolului

Toti am fost la un moment dat copii si toti am crezut la un moment dat ca o sa ajungem in Rai. Dar acum, nu numai ca nu mai credem in Paradisul promis, dar chiar daca I-am recunoaste existenta nu suntem siguri ca am vrea sa ajungem acolo.

S-au schimbat foarte multe de cand eram copil. Si nu lumea s-a schimbat, sau poate ca si ea, dar nu in asa mare masura cum m-am schimbat eu. Si nu e vorba de ani aici, nu! E vorba da o secventa, o intamplare, o secunda care a facut diferenta. Care m-a facut sa-mi las naivitatea sub pat, alaturi de restul amintirilor, si sa nu o mai scot niciodata.

Privind in urma ma simt precum Adam si Eva dupa ce au muscat din mar. Dupa ce au realizat ca sunt goi si ca e rusine sa stai asa. Asa si eu m-am trezit despuiata intr-o lume jegoasa, perversa si avida dupa bani, putere si ce-o mai fi in tred acuma. S-a profitat de goliciunea mea si s-a aruncat pe jos cu sentimentele mele. Poate aveti impresia ca ma plang. Gresit!!! Eu doar constat.

Constat o schimbare radicala care s-a petrecut demult, dar pe care nu am resimtit-o decat acum cateva zile… Acum cateva zile eram in tramvai si priveam pe geam, gandindu-ma la nu stiu ce. La un moment dat am vazut un cos de gunoi care luase foc (probabil de la o tigare aprinsa) si un fum negru si des iesea din el. Primul meu gand a fost: Ti-ai dracu’ de prosti care aruncati tigari aprinse in cosuri de gunoi pline de hartii… Nu va ganditi cretinilor ca o sa ia foc?!? Si ia uite cum trece lumea pe langa el, unu nu ar pune mana sa-l stinga…

Dar sirul gandurilor mi-a fost intrerupt de o fetita care, dupa aspect, nu cred ca era mai mare de clasa a 3-a. Si ea privea tot pe geam, si la acelasi spectacol ea a exclamat: Vaaai ce frumos se vede fumul. Ce frumos se onduleaza, nu-i asa mami? Si-atunci am avut o revelatie. Nici eu la varsta ei nu as fii remarcat prostia si incompetenta unora, ci dansul negru al fumului…

Am invatat multe intr-un interval foarte scurt de timp, si m-am maturizat mult mai repede poate decat majoritatea. Si din prisma acestui lucru tanjesc la momentele in care priveam ninsoarea cu drag si bucurie, in loc sa ma gandesc ce mocirla se va face mai apoi.

Nu spun ca este un lucru rau sa te maturizezi, doamne fereste. Dar e al dracului de incorect cum o simpla intamplare poate sa iti ucida pentru totdeauna copilul din tine. Exagerez evident cand zic o intamplare, ca nu e numai una. Dar cu siguranta ati observat cum fiecare deceptie, fiecare tradare din partea unui prieten si fiecare gest lipsit de umanitate la care ati fost martori, v-a furat o particica din inocenta copilariei.

Recunosc insa cu zambetul pe buze, ca desi nu mai sunt o naiva si experienta m-a facut sa ma imbrac intr-o armura impenetrabila, rezistenta la nesimtirea si rautatile celor din jur, undeva in mine mai e copilul vesel care se bucura la orice prostioara si care din cand in cand, lasa scutul jos. Si eu cred ca el mai exista in fiecare dintre noi. Si am sa va demonstrez:

Daca te amuza vartejul de frunze facut de vant intr-o zi mohorata, si iti imaginezi ca esti in Kansas, atunci copilul din tine traieste

Daca te bucuri cand porneste ploaia si iti place sa sari prin balti stropind in stanga si in dreapta, atunci esti inca tanar

Daca ajungi intr-un muzeu si iti doresti sa fie al tau pentru a te putea juca impreuna cu prietenii de-a v-ati ascunselea, esti inca un copil pe dinauntru

Daca pe strada vezi o urma de sotron si incepi sa sari din patratel in patratel, copilaria ta nu a luat sfarsit

Si nu in ultimul rand, daca cel putin odata la 2 luni ti se face pofta de mere cu biscuiti, copilul din tine nu a murit inca.

Naivitatea e o binecuvantare. Si mi se dovedeste asta cu fiecare loc in care am o amintire placuta dintr-o perioada in care stiam mai putine, si eram poate mai fericita.

Daca aveti undeva o cutie in care tineti scrisori si martisoare din liceu sau chiar caiete pe care la sfarsit aveati o inimioara mare in care scria: Il iubesc pe X! inseamna ca stiti despre ce vorbesc!

Introducere in razboi

Eu nu am povesti sa va spun, nu am constatari legate de empiric sau spiritual. Eu o sa va povestesc pur si simplu o serie de evenimente care mi se par relevante din perspective mea (pe care puteti sa o gasiti ca fiind obiectiva sau subiectiva, de la caz la caz).

O sa incep prin a va intreba ce considerati ca reprezinta fericirea? Stiu ca pare un subiect banal si usor melodramatic... Toti cauta fericirea, toti se plang ca nu o gasesc. Am auzit multa lume spunanad ca nu e fericita cu adevarat decat daca e langa cineva; eu sincer nu cred in asa ceva. Nu cred si nu voi crede niciodata ca ceva de genul asta o sa fie vreodata legat de ceva din exterior. Esti fericit sau fericita pentru ca sti de ce esti capabil si sti cum sa obtii ce vrei.

Se spunea ca zeii nu ii vor ajuta pe cei care nu se ajuta. Citatul asta mi se pare superb. Sunt multe chiestii care mie personal imi creaza o stare de euforie si variaza de la un miros subtil care sa imi inunde narile, pana la o insiruire de cuvinte sau note care sa ma imbete cu intelesurile lor ascunse.

In definitiv eu sunt cu adevarat fericit cand ma simt liber, cand nu am nimic si nimeni care sa incerce sa ma tina in spate. Totul se petrece la nivel psihologic. Probabil e la fel ca modul in care esti vazut, atata timp cat tu te afisezi ca o persoana capabila si sigura pe tine nu ai cum sa nu atragi privirile celorlalti catre tine.

Asta e pentru mine o fericire durabila pentru ca nu tine de altcineva sau de orice alt factor exterior, desi din pacate nu am gasit inca reteta sa o mentin intangibila. Important este ca stiu ce inseamna pentru mine si cum sa o ating.

Probabil e o discutie destul de neinspirata pentru debutul meu in lumea blogurilor dar e un subiect destul de cotidian, de care ma izbesc tot timpul de la dimineata devreme cand ma trezesc pana la ora tarzie la care ma culc.

Traim intr-o era in care empiricul e zdrobit de ratiune, speranta e sufocata de ambitie si de planificare sistematica, iar noi devenim mai mult decat umani prin dezumanizarea valorilor vechi.

Devenim exact ca marile pacate ale lui Dante...Wrath, Gluttony, Lust, Envy, Pride, Sloth and Avarice (va rog sa scuzati combinatia de romana cu engleza, imi e mai comod asa). Si cu toate ca ne inecam in decandenta asta dulce ca ambrozia, ma exista inca virtutile vechi ale omului sustinute cu indarjire si incapatanare de fiecare in parte pana la urma. Onoare, adevar, echilibru, ordine, perseverenta, credinta, inca exista. Am trecut de la un razboi steril intre noi la un razboi afectiv si plin de sensuri mistice cu noi insine, un razboi al exteriorului cu interiorul.

Probabil unii dintre voi ati constientizat asta intr-o oarecare masura, probabil in clipele alea in care de la sentimentu de intangibilitate ati trecut la nesiguranta intr-o secunda.

Traim pana la urma intr-o lume a oglinzilor si ce arata ele e posibil sa nu ne placa.Tot ce pot sa va urez e “razboi fericit” si un Vae Victus! tuturor celor care se gandesc sa se dea batuti.

Man made God

In the crooked shadows, as they die
Underneath a tree I lie
I hear the light as it screams with fury
As beneath the night it’s buried
I see hatred, I see lust
As I watch the rising dusk
They make love and they wage war
They see my shape from afar

I’m a man made god, cast down to earth
Drinking deep of beauty’s worth
Savoring of its savage splendor
Mesmerized by all its grandeur
But what of us, the ones that watch
Do we matter all that much?
Does the sky care if I admire
It’s dismal show filled with desire?

Man made god I am indeed
But for all my worth I need
No kingdom, no court or palace
But a place to quench my malice
For we are princes of the dust
We crush innocence as we must
But in this exile of my making
I understand what they are faking
With this display before my eyes
I hear the fear that fills their cries

But I know that we are falling
And I know the light is coming
Where oh were can we seek shelter
When all we build we tare asunder
Our fate is cruel, our pride is dooming
Twilights over us are looming
But we never raise our heads
To feel the sun’s silver threads
Yet what does all this matter
If tomorrow will be better?

We are gods and kings alike
Crafting futures as we like
Marching forward always grinning
Bidding the world to keep spinning
I dance in ash and smile in sun
Never knowing what I’ve done…

Nightwalker

Night oh, come and drench my mind
Bring forth new truths that I may find
Flay my thoughts and bring me doubt
Make me see what life’s about…

Dancing shadows, static light
A made-up world in which I might
See the mirror and it’s truth
And watch as I warp with each new find
Can’t pretend I have the focus
Can’t say I know the “us”
I’m just looking all alone
As quietly in the night I moan
Stepping steps I stepped before
Walking, dancing all alone…

Like a blind man seeking sight
Like a bird with broken wings
I rob the night of precious things
But what do starry diamonds matter
When I can’t truly find my better…

She’s somewhere under the glass moon
Waiting for me bring her boon
The freedom promised long ago
With brand new wings for her to soar
I walk I dance I laugh I sing…
I want for clarity to bring,
To show me ways to understand
The starry web she wove above

The diamonds she sets on my canvass
The lights she uses to quell my madness
And so I dance, sing and laugh away
The life I’m granted, thrown away
Because I know in actuality
She holds my truest immortality

The only thing that truly frees
Her touch, her smile, her smell her kiss
I want it all and I know not
What price to pay for what I’ve got
So till I get the answer sought
I’ll soar to you on the ebb of night

Guess Who's Back

Dupa lungi si contradictorii discutii (cu mine insami) am ajuns la o intelegere si m-am hotarat sa redeschid porcaria. Impreuna cu Malakay, ale carui scrieri le veti viziona de-ndata ce catadicseste sa si le posteze, dau drumul din nou la blog, aceeasi adresa, nou luck, poate alt stil...

Enjoy!