Povara maturitatii

“Copilărie. Perioadă a vieţii umane,
intermediară între idioţia pruncie şi nebunia tinereţii
- la doi paşi de păcatele maturităţii şi la trei de regretele bătrâneţii.”

Ambrose Bierce în Dicţionarul Diavolului

Toti am fost la un moment dat copii si toti am crezut la un moment dat ca o sa ajungem in Rai. Dar acum, nu numai ca nu mai credem in Paradisul promis, dar chiar daca I-am recunoaste existenta nu suntem siguri ca am vrea sa ajungem acolo.

S-au schimbat foarte multe de cand eram copil. Si nu lumea s-a schimbat, sau poate ca si ea, dar nu in asa mare masura cum m-am schimbat eu. Si nu e vorba de ani aici, nu! E vorba da o secventa, o intamplare, o secunda care a facut diferenta. Care m-a facut sa-mi las naivitatea sub pat, alaturi de restul amintirilor, si sa nu o mai scot niciodata.

Privind in urma ma simt precum Adam si Eva dupa ce au muscat din mar. Dupa ce au realizat ca sunt goi si ca e rusine sa stai asa. Asa si eu m-am trezit despuiata intr-o lume jegoasa, perversa si avida dupa bani, putere si ce-o mai fi in tred acuma. S-a profitat de goliciunea mea si s-a aruncat pe jos cu sentimentele mele. Poate aveti impresia ca ma plang. Gresit!!! Eu doar constat.

Constat o schimbare radicala care s-a petrecut demult, dar pe care nu am resimtit-o decat acum cateva zile… Acum cateva zile eram in tramvai si priveam pe geam, gandindu-ma la nu stiu ce. La un moment dat am vazut un cos de gunoi care luase foc (probabil de la o tigare aprinsa) si un fum negru si des iesea din el. Primul meu gand a fost: Ti-ai dracu’ de prosti care aruncati tigari aprinse in cosuri de gunoi pline de hartii… Nu va ganditi cretinilor ca o sa ia foc?!? Si ia uite cum trece lumea pe langa el, unu nu ar pune mana sa-l stinga…

Dar sirul gandurilor mi-a fost intrerupt de o fetita care, dupa aspect, nu cred ca era mai mare de clasa a 3-a. Si ea privea tot pe geam, si la acelasi spectacol ea a exclamat: Vaaai ce frumos se vede fumul. Ce frumos se onduleaza, nu-i asa mami? Si-atunci am avut o revelatie. Nici eu la varsta ei nu as fii remarcat prostia si incompetenta unora, ci dansul negru al fumului…

Am invatat multe intr-un interval foarte scurt de timp, si m-am maturizat mult mai repede poate decat majoritatea. Si din prisma acestui lucru tanjesc la momentele in care priveam ninsoarea cu drag si bucurie, in loc sa ma gandesc ce mocirla se va face mai apoi.

Nu spun ca este un lucru rau sa te maturizezi, doamne fereste. Dar e al dracului de incorect cum o simpla intamplare poate sa iti ucida pentru totdeauna copilul din tine. Exagerez evident cand zic o intamplare, ca nu e numai una. Dar cu siguranta ati observat cum fiecare deceptie, fiecare tradare din partea unui prieten si fiecare gest lipsit de umanitate la care ati fost martori, v-a furat o particica din inocenta copilariei.

Recunosc insa cu zambetul pe buze, ca desi nu mai sunt o naiva si experienta m-a facut sa ma imbrac intr-o armura impenetrabila, rezistenta la nesimtirea si rautatile celor din jur, undeva in mine mai e copilul vesel care se bucura la orice prostioara si care din cand in cand, lasa scutul jos. Si eu cred ca el mai exista in fiecare dintre noi. Si am sa va demonstrez:

Daca te amuza vartejul de frunze facut de vant intr-o zi mohorata, si iti imaginezi ca esti in Kansas, atunci copilul din tine traieste

Daca te bucuri cand porneste ploaia si iti place sa sari prin balti stropind in stanga si in dreapta, atunci esti inca tanar

Daca ajungi intr-un muzeu si iti doresti sa fie al tau pentru a te putea juca impreuna cu prietenii de-a v-ati ascunselea, esti inca un copil pe dinauntru

Daca pe strada vezi o urma de sotron si incepi sa sari din patratel in patratel, copilaria ta nu a luat sfarsit

Si nu in ultimul rand, daca cel putin odata la 2 luni ti se face pofta de mere cu biscuiti, copilul din tine nu a murit inca.

Naivitatea e o binecuvantare. Si mi se dovedeste asta cu fiecare loc in care am o amintire placuta dintr-o perioada in care stiam mai putine, si eram poate mai fericita.

Daca aveti undeva o cutie in care tineti scrisori si martisoare din liceu sau chiar caiete pe care la sfarsit aveati o inimioara mare in care scria: Il iubesc pe X! inseamna ca stiti despre ce vorbesc!